Către: Doamna Diana BUZOIANU, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor
De la: Domnul Boșutar Tiberiu-Nicolae , Deputat AUR, circumscriptia electorală nr. 6, Bistrița-Năsăud
Obiectul întrebării: Clarificarea modului de aplicare a principiilor prevăzute la art. 6 litera d).
Doamnă ministru a Mediului, Apelor și Pădurilor,
Art. 6 lit. d) din Codul silvic (2025) consacră principiul creșterii rolului pădurilor în dezvoltarea societății. Cu toate acestea, formularea generală a acestui principiu nu este însoțită de măsuri concrete, ceea ce generează incertitudini cu privire la modul efectiv de implementare.
În consecință, vă rog să îmi comunicați, în scris, următoarele:
1. Ce măsuri concrete are în vedere ministerul pentru a asigura creșterea rolului pădurilor și al sectorului silvic în dezvoltarea societății românești?
2. Cum sunt susținute comunitățile locale în care suprafața fondului forestier reprezintă o pondere semnificativă din suprafața totală, în special din perspectiva dezvoltării economice și sociale?
3. În ce constă, în mod concret, sprijinul acordat meșteșugarilor și micii industrii locale din zonele forestiere care utilizează lemnul ca materie primă (inclusiv măsuri de acces la resursă, finanțare, facilități fiscale sau programe dedicate)?
4. Există programe sau politici publice dedicate valorificării durabile a resurselor forestiere în beneficiul comunităților locale? Dacă da, care sunt acestea și care este stadiul implementării lor?
Consider că este necesară o clarificare publică a modului în care statul român echilibrează obligațiile de mediu cu drepturile legitime ale proprietarilor de păduri, în special în contextul creșterii presiunilor economice asupra acestora.

Comments are closed