Prezentată de către: senator Chelaru Mircia
Circumscripţia electorală: nr. 03 Argeș
Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Titlul declaraţiei politice: ”Un popor, o națiune, o comunitate indiferent cum s-ar numi acestea, nu rezistă şi nu poate exista în cuprinsul simplu al istoriei oricărei civilizații fără cultura prin care devine parte a umanității.”
„O națiune nu înfruntă eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin țăranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gândește, se descoperă şi se creează între hotarele ei”
MIRCEA ELIADE, De ce sînt intelectualii laşi, Criterion, 1 nov. 1934, pg.2
Cultura uzurpată de fetişul instruirii moderne l-a făcut pe „novus homo rumeno” contrariul său, şi numai în folosul unei netrebnice clase ciocoieşti aculturate.
De ce legiuitorii noştri nu au închis toate sursele de alimentare ale pseudo-educației, inclusiv a celei de care se face vinovată mass-media prin vulgaritate şi prost-gust, oricâte justificări comerciale ar avea? Pentru că acei legiuitori la care facem referire, tocmai şi-au produs alchimia dezgustătoare a propriilor lor lipsiri de educaţie. Complezenţa cu asemenea manifestări imorale şi amorale e responsabilă de toate inepțiile vieţii noastre sociale şi politice, şi a dus catastrofal la restrângerea bine-crescuților în faţa prost-crescuţilor, permeabili la toate viciile şi infamiile, făcându-ne tot mai incompatibili cu baremurile unei structuri de viaţă creştină.
Toţi aceşti naufragiaţi politici nu au înţeles că un abecedar bine învăţat este mai de preţ decât un masterat trucat. N-aveau de unde să priceapă neverosimila lor sărăcie mintală că prima datorie a oricărei acţiuni politice este aceea de a şti ce fel de cetate să construiască, pentru ca mai apoi să producă cetăţeanul care să o învieţuiască!
Ofensiva destrăbălătoare şi-a găsit loc şi în cultură, unde curentele aşa zise moderniste, mai degrabă mondeniste, îşi refuză ostentativ orice orientare şi consolidare moral-educativă.
Din aproape toate creaţiile postdecembriste au fost gonite sublimul, idealul, etosul, reveria, pateticul, şi chiar problematicul cauzal, pierzând în faţa gratuităţii de tip divertisment uşuratec şi a ironiei băşcălioase.
Miniştrii culturii de-a lungul acestei terne perioade nu au fost capabili de o reală construcţie a unei filosofii a actului de cultură majoră, de asanarea reziduurilor ideologice, de stopare a pseudovalorii tupeiste care se afişează cu obrăznicie în capul listelor de premii a Uniunilor de toate felurile. Nici nu au încercat măcar, prin politici liniare coerente să protejeze bazalul, autenticul, în faţa infiltrărilor decadente şi atotmistuitoare de puritate. Substanţe culturale autentice nu au mai apărut. Câteva zvârcoliri cu scâncete, câteva nervozităţi răcnite ale câte unui pamfletar sau eseist mai talentat nu pot redefini sterpitudinea, deşertul spiritual şi de condescendenţa generală.
Corciţii culturnici au năpădit peste esențele noastre batjocorindu-ne simbolurile universale.
Eminescu a ajuns „cadavrul din debaraua” națională la care chipurile facem mereu recurs pentru a ne legitima bruma de prezentă pe un continent al altora.
Este de a dreptul dramatic să constați cum, în numele libertății de creație se produc cele mai josnice atacuri asupra esenței culturii noastre identitare. Pentru ei, Mioriţa nu este neapărat o baladă a românilor, ea călătorind mai peste tot, prin Balcani şi proiectează spiritul mortuar predestinat, fatalismul perdant. Balada, zice-se, este o cacealma, şi nu mai trebuie să facem apel la un asemenea gen protoartistic! Esenţele noastre nu trebuie să mai ţină de natura primordială, iar cultura pastorală, tradiţională, este predilect tratată ca un handicap ce ne balastează accesul în planul culturii europene. Alogeni fiind nu au de unde şti că transfigurarea în semnificaţie orfică a existenţei, ba mai mult, a actului martiric!, a luat forma spirituală a evenimentului narat. Prin asumarea ideatică a morţii, românul ancestral nu s-a îngrozit şi nici nu a devenit defect sau curtezan al laşităţii ci a translatat moartea spre sublim. Asasinii culturali, deloc mioritici, au venit cu sortimente contrafăcute de culturi hibride pe care le basculează în ograda noastră în ambalajele multiculturalismului.
Îmi susţin convingerea că multiculturalismul este moartea culturilor autentice! Acest concept, lansat cu ingeniozitate de producătorii unei metaordini mondiale, are drept finalitate distrugerea autenticului, delocalizarea originilor, a rădăcinilor spirituale şi tabularasarea mentalului colectiv. Actul de cultură, de creaţie artistică, de ştiinţă, filosofia însăşi, produc coagulantul recognoscibil al identităţii de sine, este amprenta imaterială a unui patrimoniu irepetabil care produce nu atât diferenţa specifică pe cât zidesc genul proxim al profilului deveniri oricărei naţiuni. Aici lovesc corciții culturnici care au ocupat spaţiul nemijlocit cât şi pe cel adiacent al culturii românilor. Au reuşit într-un timp nepermis de scurt să producă un mutant greu de identificat în noi înşine. Incultul are farmecul său. El se manifestă conform programării sale genetice şi este predictibil. Incultul are un statut recunoscut şi stabil în spaţiul cultural de referinţă. Este un fel de bufon al regelui.
Elita nu se simte ameninţată în vre-un fel pentru că incultul nu încearcă să o uzurpe, ci doar să o şicaneze, doar comparându-se hazliu cu ea, poate ostentativ, dar nicidecum identificându-se cu ea. Mai simplu: incultul are măsura lungului de nas! Subculturatul este pretenţiosul absurd! Este prostul ideal a cărui semidoctă devine ţâfnă academică! El se revendică pe sine marilor valori incontestabile şi îşi administrează merite pe care nu le-a avut vreodată. Le mimează schimonosit.
Subculturatul nu se recunoaşte decât în opozabilitate şi negativism iar dacă i se administrează argumentele care îi deconspiră primitivismul, imediat învinuieşte, acuză, culpabilizează ţipat tot ceea ce îl denunţă, dându-se un mare nedreptăţit, un olimpian neînţeles de „fosilizaţii” zilei! Subcultaratul de la noi este maestru al improvizaţiei de moment, este cel care ajustează fără decenţă spectacolul în detrimentul veridicului numai pentru-că „aşa dă bine la şefu”. Lipsa de cultură se poate corecta prin acumulare, printr-o reorientare organizată a mobilării personalităţii, prin extragerea din mediul steril sau chiar fertilizarea răbdătoare a acelui steril. Subculturatul este saturat de sine, îşi este suficient sieşi şi nu acceptă alteritatea. Este esenţialmente surprins în dictonul lui Boileau „un prost găseşte întotdeauna unul mai prost ca el, să-l admire!”. De aceea poate, sălile noastre de teatru, de concerte şi operă, ba chiar şi Atheneul, sunt privite mai mult pe dinafară. Odată intrat înăuntru, subculturatul se aşează lângă un notoriu respectabil şi de îndată începe să exhaleaze un aer de cocotă, de un ridicol grosier. Teatralizarea dramaticului se mută de pe scenă pe fizionomia lui sordidă şi enervantă, mereu în căutare de prim plan şi atenţie publică. Ce rezonanţă artistică,(!) ce trăire a mesajului(!) Nu…, doar să fie văzut…, să dea bine… la spotul de ştiri, că de, este acolo(!), la marele eveniment cultural.
Am secătuit izvorul farmecului incandescent al originalităţii. Am sleit de puteri măduva osului genealogic al sacrului, al reflexivului existenţial şi al marii interogaţii dătătoare de sens căutării şi iluminaţiei divine.
Şi totuşi, in acestă derivă explicabilă dar nicidecum acceptabilă există filonul energetic omniprezent şi quasi perceptibil. Recuperarea creatoare a culturii moștenite este posibilă, după cum posibilă este şi despuțirea caselor sufletelor noastre. Chemarea nu este una a trecutului ci doar a timpului care vine…
Nu-mi rămâne decât să acuz că nu s-a lucrat pe tărâmul formării civice, în sensul cel mai nobil al cuvântului pentru a deștepta românul la o altă statură, aceea de proprietar al destinului său, şi a deveni astfel consecvent, dinamic, cooperant şi solidar, pretențios cu viața dar şi neiertător cu cei care-l conduc rău. Dimpotrivă.
Comments are closed