Răzvan Daniel Biro – Întrebare – Proiectul mini-reactoarelor nucleare la Doicești — transparentizarea și evaluarea costurilor și riscurilor financiare pentru bugetul public

Către: Domnul Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Energiei

De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș

Subiectul întrebării: Proiectul mini-reactoarelor nucleare la Doicești — transparentizarea și evaluarea costurilor și riscurilor financiare pentru bugetul public

Domnule ministru,

În contextul în care Guvernul României și structurile de conducere ale Nuclearelectrica au avansat decizia finală de investiție în proiectul de mini-reactoare nucleare de la Doicești, proiect estimat la aproximativ 6–7 miliarde de dolari pentru o capacitate de 462 MW, situație semnalată public recent de premierul României într-un interviu, unde a recunoscut și dificultatea identificării surselor de finanțare pentru acest obiectiv strategic, solicit clarificări urgente privind asumarea responsabilităților financiare și economice ale statului român. 

Proiectul de la Doicești, bazat pe tehnologia reactoarelor modulare mici (SMR) dezvoltate de compania americană NuScale într-un joint venture cu Nuclearelectrica prin RoPower Nuclear SA, rămâne în implementare desfășurată cu resurse semnificative deja angajate pentru fazele de proiectare și studii de fezabilitate fără o clarificare completă a modelului de finanțare, a nivelului real al costurilor și a modului în care riscurile sunt împărțite între stat, compania de stat și partenerii privați. 

Având în vedere caracterul excepțional al sumei totale implicate — comparabilă cu investiții majore în infrastructura energetică națională — și lipsa unei transparențe integrate privind impactul asupra consumatorilor și bugetului public, domnule ministru, vă rog să îmi rîspundeți, punctual, următoarelor întrebări:

  1. Care este planul detaliat de finanțare al proiectului mini-reactoarelor de la Doicești, defalcat pe surse – stat, împrumuturi externe, parteneri privați, instituții financiare internaționale, inclusiv termenele și condițiile asumate pentru rambursare?
  2. Care este estimarea actualizată a costului total al proiectului, inclusiv cheltuieli de studii, proiectare, autorizare, construcție, licențiere și management operațional, pe baza celor mai recente informații disponibile la nivelul Ministerului Energiei?
  3. Cum au fost evaluate — din perspectiva riscului financiar și tehnologic — avantajele economice ale proiectului SMR de la Doicești în raport cu alternativele clasice, precum retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă și realizarea unităților 3 și 4, investiții pentru care există deja modele financiare mai robuste și surse de finanțare mai clare? 
  4. Ce garanții concrete pot oferi autoritățile române că bugetul de stat nu va fi chemat să acopere diferențele de finanțare în eventualitatea unor depășiri de cost sau întârzieri ale proiectului, în contextul în care tehnologia SMR este considerată emergentă, iar termenele estimate pentru operare depășesc 2030?
  5. Care sunt măsurile asumate de Ministerul Energiei pentru a asigura transparența decizională și consultarea publică a părților interesate (inclusiv experți naționali și internaționali, reprezentanți ai pieței de energie, consumatori mari și mici) înainte de angajarea finală a cheltuielilor bugetare pe acest proiect?
Distribuie acest articol!