Situația repatrierii românilor din zona de conflict din Golf a scos la iveală o realitate îngrijorătoare: statul român pare să reacționeze târziu, comunică incoerent și transmite impresia că nu are un mecanism clar și bine pus la punct pentru protejarea propriilor cetățeni aflați în situații de risc.
Sub conducerea ministrului de externe, doamna Oana Țoiu, Ministerul Afacerilor Externe al României a demonstrat că este depășit de o situație care ar fi trebuit anticipată și gestionată instituțional, cu calm, profesionalism și eficiență administrativă.
România s-a mai confruntat în trecut cu situații în care cetățeni români au trebuit evacuați sau repatriați din zone de conflict sau din contexte de criză. În acele cazuri, operațiunile au fost gestionate în mod discret, instituțional, fără spectacol mediatic și fără transformarea unei obligații a statului într-o scenă de comunicare politică. Din păcate, în acest caz, ceea ce ar fi trebuit să fie o intervenție administrativă eficientă a fost transformat într-un episod de imagine și de gestionare politică a unei crize.
În momentul în care tensiunile din regiune escaladau, statul român ar fi trebuit să fie deja pregătit cu mecanisme de reacție rapidă, cu liste clare de evacuare și cu o comunicare constantă cu românii aflați în zonă. Alte state își organizează evacuările încă din faza avertizărilor de securitate. În România, reacția a venit târziu, iar unii români au fost nevoiți să își caute singuri soluții pentru a părăsi zona.
La fel de problematic a fost modul în care a fost gestionată comunicarea instituțională. Au existat numeroase semnale privind dificultăți în contactarea misiunilor diplomatice, informații incomplete sau contradictorii privind procedurile de repatriere și lipsa unor criterii publice clare pentru includerea pe listele de evacuare.
Criteriile după care au fost selectate persoanele repatriate nu au fost explicate în mod transparent. Cine decide? Pe baza căror priorități? Care sunt procedurile aplicate în situații de criză? Lipsa acestor răspunsuri a generat suspiciuni legitime și a afectat încrederea în capacitatea instituțională a statului român.
Un episod deosebit de grav este cel legat de excluderea unui minor de pe lista de repatriere, justificată public prin argumentul că situația ar reprezenta „o vulnerabilitate de imagine”. O asemenea explicație este inacceptabilă. În situații de criză, criteriile trebuie să fie exclusiv umanitare și administrative, nu de comunicare politică. A ține un minor în afara unei operațiuni de repatriere din motive legate de imagine demonstrează o gravă neînțelegere a rolului fundamental al Ministerului de Externe: protejarea cetățenilor români, indiferent de contextul politic.
Românii aflați în situații periculoase nu au nevoie de justificări defensive sau de explicații apărute după izbucnirea controverselor. Au nevoie de un stat pregătit, de proceduri clare și de instituții care să acționeze rapid și profesionist.
România are nevoie de un Minister de Externe care să funcționeze ca o instituție serioasă, orientată spre protejarea cetățenilor, nu ca o platformă de comunicare politică. Siguranța românilor din străinătate nu poate depinde de improvizații administrative sau de gestionări de imagine.
Statul român are o obligație fundamentală: să își protejeze cetățenii oriunde s-ar afla. Iar atunci când această obligație este pusă sub semnul întrebării, responsabilitatea politică nu mai poate fi evitată.
Comments are closed