Consider că poziția României pe primul loc în Uniunea Europeană atât la incidența cancerului de col uterin, cât și la mortalitatea cauzată de această boală, reprezintă una dintre cele mai dure condamnări ale modului în care statul român a înțeles să gestioneze sănătatea femeilor. Nu vorbim despre o boală rară sau imprevizibilă, ci despre o afecțiune prevenibilă și tratabilă, atunci când statul își face datoria!
Din punctul meu de vedere, adevărata dramă nu este doar numărul de cazuri, ci întârzierea sistemică care transformă o boală gestionabilă într-o sentință. Femeile din România așteaptă luni pentru un diagnostic clar, apoi alte luni pentru a începe tratamentul. În acest interval, boala avansează, iar șansele de supraviețuire scad. Acesta nu este un accident, ci rezultatul direct al unui sistem subfinanțat, fragmentat și lipsit de responsabilitate.
Apreciez că lipsa prevenției reale și a screeningului funcțional este dublată de un acces inegal la diagnostic și tratament. Femeile din mediul rural și din comunitățile defavorizate ajung cel mai des la medic în stadii avansate, nu pentru că nu ar vrea să se trateze, ci pentru că statul nu le oferă trasee clare, rapide și funcționale. Când timpul până la diagnostic devine un factor de risc, vorbim deja despre un eșec instituțional grav.
În același timp, sistemul se confruntă cu un deficit semnificativ de medici oncologi și ginecologi oncologi, cu centre insuficiente și suprasolicitate și cu finanțări care nu acoperă nevoile reale ale pacientelor. Fără personal medical suficient și fără resurse alocate coerent, orice strategie rămâne doar un document fără efecte în viața reală.
În calitate de parlamentar al opoziției, consider că este inacceptabil ca România să rămână campioană europeană la mortalitate dintr-o boală care poate fi prevenită. Statul trebuie să răspundă clar la întrebări simple: cât așteaptă o femeie până la diagnostic, câți specialiști are la dispoziție, ce fonduri sunt alocate și unde se blochează traseul pacientei. Fără aceste răspunsuri, vorbim doar despre promisiuni, nu despre soluții.
Sănătatea femeilor nu este un subiect secundar și nici o problemă care poate fi amânată. Atât timp cât lipsa de organizare și de asumare politică continuă, România va continua să piardă vieți care ar fi putut fi salvate. Din punctul meu de vedere, acesta este un eșec care nu mai poate fi ascuns în spatele statisticilor!
Comments are closed