Adresată: Domnului Alexandru ROGOBETE, ministru al Sănătății
De către: Senator Costache CHERTIF
Circumscripția electorală: nr. 26, Maramureș
Obiectul întrebării:. Măsuri urgente pentru protejarea personalului medical după agresiunea asupra cadrelor medicale din Baia Mare și Borșa.
Domnule ministru,
În spațiul public au fost relatate recent două cazuri grave de agresiune asupra personalului medical din județul Maramureș, care ridică serioase semne de întrebare privind siguranța cadrelor sanitare în exercitarea profesiei.
Primul caz s-a petrecut la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare, unde o doctoriță și o asistentă medicală au fost amenințate în incinta unității medicale. În urma incidentului, a fost emis un ordin de protecție pentru apărarea cadrelor medicale, însă acesta a fost contestat de agresor. De asemenea, potrivit relatărilor ulterioare, bărbatul care a agresat un medic în cadrul aceleiași unități a fost reținut de organele de ordine.
Cel de-al doilea caz s-a produs la Spitalul din Borșa, unde un medic a fost agresat în timp ce efectua manevre de resuscitare asupra unei paciente, fiind atacat de un membru al familiei acesteia chiar în timpul intervenției medicale. Situația este cu atât mai gravă cu cât agresiunea a avut loc în timpul unui act medical critic, punând în pericol atât viața pacientei, cât și siguranța echipei medicale.
Aceste incidente nu sunt izolate, ci reflectă o vulnerabilitate structurală a sistemului sanitar în ceea ce privește protecția personalului medical, în special în unitățile de urgență.
Având în vedere că astfel de fapte reflectă un risc major pentru integritatea fizică și psihică a cadrelor sanitare, dar și că afectează în mod direct capacitatea sistemului de sănătate de a asigura servicii medicale sigure și de calitate pentru pacienți, vă rog respectuos să îmi comunicați:
1.Ce măsuri concrete a dispus Ministerul Sănătății sau intenționează să le ia, în urma incidentelor de la Baia Mare și Borșa, în colaborare cu instituțiile de aplicare a legii și autoritățile locale, pentru protejarea fizică a personalului medical, în special în unitățile spitalicești cu risc ridicat de agresiuni.
2.Dacă există la nivelul Ministerului Sănătății un Protocol național standardizat pentru prevenirea, gestionarea și sancționarea agresiunilor asupra cadrelor medicale (inclusiv instruire, paza unităților, sisteme de alertare, sprijin psihologic), și dacă da, de când se aplică acesta și care este stadiul implementării la nivel național. În eventualitatea unui răspuns afirmativ la acest punct al întrebării parlamentare, vă rog să specificați cum este implementat acest Protocol în județul Maramureș.
3.Ce măsuri legislative sau normative intenționează să propună Ministerul Sănătății pentru a întări cadrul de protecție juridică și penală pentru medicii și asistentele care sunt victime ale agresiunilor în exercitarea funcțiilor lor și pentru înăsprirea sancțiunilor în cazul agresării personalului medical aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
4.Dacă Ministerul Sănătății are în vedere programe de sprijin pentru spitale, astfel încât acestea să își poată asigura sisteme moderne de securitate și personal calificat de protecție.
5.Ce fonduri sunt alocate sau urmează să fie alocate pentru sisteme de securitate, personal de pază și instruirea personalului în gestionarea situațiilor de risc în spitalele publice.

Comments are closed