Consider că felul în care statul român tratează copiii sub 14 ani care comit infracțiuni grave spune mai mult despre eșecul politicilor publice decât orice raport oficial. În prezent, România dispune de doar trei centre specializate pentru această categorie extrem de vulnerabilă, o realitate care ar trebui să provoace îngrijorare profundă, nu resemnare administrativă.
Acești copii nu sunt doar autori de fapte grave, ci, înainte de toate, rezultatul unor rupturi sociale majore: sărăcie, abandon, violență, lipsa accesului la educație și sprijin psihologic. Din punctul meu de vedere, statul a ales să ignore această realitate și să lase problema să se adâncească, intervenind târziu, fragmentat și adesea impropriu. În lipsa unor structuri specializate suficiente, copiii ajung fie în sisteme care nu le pot oferi recuperare reală, fie sunt mutați dintr-o instituție în alta, fără un plan coerent de reintegrare.
Apreciez că această lipsă de reacție nu afectează doar copiii în cauză, ci întreaga societate. Fără intervenții timpurii și profesioniste, riscul de recidivă crește, violența se perpetuează, iar comunitățile devin mai nesigure. Când statul nu investește în protecția copilului, costurile sunt plătite mai târziu, sub forme mult mai grave.
Este inadmisibil ca, într-un stat membru al Uniunii Europene, protecția copiilor aflați în conflict cu legea să fie tratată ca o problemă marginală. Lipsa centrelor specializate nu este o întâmplare, ci rezultatul direct al lipsei de prioritizare politică, al fragmentării instituționale și al amânării constante a deciziilor dificile.
În calitate de parlamentar al opoziției, consider că este momentul ca această temă să fie adusă în centrul dezbaterii publice. Avem nevoie de o abordare responsabilă, care să pună accent pe recuperare, prevenție și siguranță socială, nu pe improvizație și transfer de responsabilitate. Copiii nu pot fi abandonați de stat exact în momentul în care au cea mai mare nevoie de sprijin!
Protecția copilului nu este un detaliu de politică publică, ci o obligație fundamentală a statului! Atât timp cât România va continua să funcționeze cu infrastructură minimă și fără o viziune coerentă, vom vorbi despre consecințe, nu despre soluții. Iar acest lucru reprezintă, din punctul meu de vedere, un eșec pe care cineva trebuie să și-l asume!
Comments are closed