Prin Ordonanța nr. 6/2026, adoptată la 30 ianuarie și publicată în Monitorul Oficial, Guvernul a decis abrogarea articolului 25¹ din Codul fiscal, o decizie care favorizează marile companii, în special multinaționalele, permițându-le să își externalizeze profiturile din România cu mult mai puține constrângeri, în timp ce populația este supusă unor măsuri severe de austeritate.
Sub pretextul „simplificării” fiscale, Guvernul a eliminat un instrument esențial de protejare a bazei de impozitare. Prin această decizie, statul renunță la posibilitatea de a verifica și limita plățile nejustificate pentru servicii intragrup, precum consultanța, managementul, marketingul sau drepturile de proprietate intelectuală, servicii intangibile, greu de evaluat și frecvent utilizate pentru optimizare fiscală agresivă.
În timp ce românii sunt împovărați de taxe mai mari, impozite crescute, venituri înghețate și costuri în creștere, Guvernul alege să relaxeze regulile exact pentru acei actori economici care își transferă profiturile în afara țării. Această abordare este profund inechitabilă: presiune fiscală asupra cetățenilor și firmelor locale, flexibilitate maximă pentru capitalul multinațional.
Această ordonanță nu poate fi tratată ca o simplă eroare tehnică. Este o opțiune de politică fiscală, prin care povara corectării deficitului bugetar este mutată aproape integral asupra contribuabililor români, în timp ce marilor companii li se permite să își reducă artificial baza de impozitare prin mecanisme dificil de controlat.
Apărarea interesului național presupune măsuri ferme, dar compatibile cu standardele internaționale și cu convențiile fiscale în vigoare. Protejarea bazei de impozitare nu trebuie realizată prin improvizații legislative, ci prin reguli stabile, clare și aplicabile, care să evite atât dublarea impunerii, cât și expunerea statului la litigii costisitoare.
În acest context, este esențial ca Guvernul să ofere explicații transparente și complete: care este rațiunea tehnică a abrogării articolului 25¹, care este impactul bugetar estimat al acestei decizii și ce plan concret există pentru întărirea capacității ANAF în zona tranzacțiilor intragrup, în termeni de controale, proceduri, termene și responsabilități.
În lipsa unor mecanisme reale de control, România riscă să rămână o simplă piață de consum și o sursă de forță de muncă ieftină, nu o economie capabilă să genereze și să păstreze valoare adăugată. IMM-urile românești, fermierii și antreprenorii locali nu beneficiază de astfel de „optimizări”, ci suportă integral sarcina fiscală.
Statul român are obligația de a proteja interesul public și contribuabilul corect, nu de a facilita externalizarea profiturilor. Aceasta nu este reformă, ci o alegere care transferă din nou costurile acoperirii eșecului guvernării asupra românilor.
Comments are closed