Ziua de 15 ianuarie, data naşterii lui Mihai Eminescu, Poetul Naţional al României, nu este doar un reper simbolic al culturii române, ci şi un moment de reflecţie asupra stării educaţiei, a culturii scrise şi a conştiinţei naţionale.
Eminescu este expresia cea mai înaltă a limbii române, a gândirii critice, a spiritului naţional şi a profunzimii culturale. A-l reduce la o simplă referinţă festivistă, fără a-i înţelege opera şi mesajul, echivalează cu o formă de abandon cultural.
Din păcate, realitatea sistemului educaţional românesc este alarmantă. Rata analfabetismului funcţional a atins cote îngrijorătoare, iar rezultatele României la testările internaţionale PISA se situează constant printre cele mai scăzute din Europa. Avem generaţii de elevi care pot citi un text, dar nu îl pot înţelege, interpreta sau corela critic cu realitatea. Mai grav, există elevi care nu cunosc nici măcar o strofă dintr-o poezie a lui Mihai Eminescu.
Aceasta nu este o statistică educaţională, ci un semnal de alarmă privind ruptura dintre şcoală, cultură şi identitate. O societate care îşi pierde reperele culturale devine vulnerabilă, uşor manipulabilă şi lipsită de coeziune.
Ziua Culturii Naţionale trebuie să fie mai mult decât o ceremonie. Ea trebuie să devină un angajament real pentru recâştigarea respectului faţă de educaţie, carte, limbă şi patrimoniu cultural. Studiul literaturii române, al operei eminesciene în special, trebuie revalorizat.
Educaţia fără cultură este o construcţie fragilă, iar performanţa fără identitate este lipsită de sens. Eminescu ne-a lăsat nu doar versuri, ci o responsabilitate, aceea de a păstra vie limba română şi de a forma oameni care gândesc, înţeleg şi simt în româneşte.
15 ianuarie nu este doar o zi de comemorare, ci o zi a adevărului despre cine suntem şi încotro ne îndreptăm ca naţiune.
“Cum nu vii tu, Țepeş doamne, ca
punând mâna pe ei,
să-i împarţi în două cete: în smintiţi
şi în mişei,
Și în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni….”
Mihai Eminescu, Scrisoarea III
Comments are closed