Adresată: Domnului Alexandru Florin ROGOBETE, Ministrul Sănătății
De către Domnul senator: Ștefan GEAMĂNU
Circumscripția electorală: Nr. 43 pentru românii cu domiciliul în afara României
Grupul Parlamentar: A.U.R.
Obiectul întrebării – Criza sănătății mintale din România: necesitatea unei strategii naționale integrate și a unui răspuns interinstituțional coordonat
Domnule ministru,
Vă adresez prezenta întrebare în urma publicării recente a Radiografiei sănătății mintale în România, în fapt, un raportal Asociației MINDCARE FOR ALL, realizat pe baza datelor Eurobarometrului 530 (2023). Așa cum este cunoscut deja specialiștilor și remarcat încă din preambulul raportului mai sus menționat, sănătatea mintală se află într-o criză globală tacită, în sensul în care, la nivel mondial, 1 din 8 persoane trăiește cu o problemă de sănătate mintală, ceea ce face ca rata suicidului să atingă cifre extrem de alarmante (700.000 de decese la nivelul anului 2022). Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât, în rândul tinerilor, suicidul reprezintă a patra cauză de deces, în vreme ce, așa cum o arăta OMS în 2022, afecțiunile și tulburările psihice pot reduce speranța de viață cu până la 20 de ani.
Țara noastră se înscrie în această criză a sănătății mintale cu particularitățile proprii. Spre exemplu, doar 1% dintre români declară că suferă de depresie, față de media europeană de 7%. Aceasta nu înseamnă că problemele nu există, ci, în primul rând, vorbim de o subdiagnosticare cronică. Discrepanța dintre rata de diagnosticare și situația reală transcende însă cadrul medical, în sensul în care la baza problemelor stau, printre altele, lipsa de acces la servicii medicale și frica de stigmatizare. Prin urmare, se prezumă faptul că în ameliorarea sănătății mintale a populației este necesară conlucrarea instituțiilor statului român, în ansamblul său.
Încercând o sistematizare a acestor probleme, de la cifrele raportului publicat de MINDCARE FOR ALL, identificăm, în mod sumar, următoarele:
– Finanțarea sistemului de sănătate rămâne în România una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, ceea ce face ca problemele de sănătate mintală să devină greu de identificat și, cu atât mai greu, de tratat. Totuși, ignorarea acestor aspecte face ca tratamentele ulterioare să crească exponențial. Tocmai de aceea investiția în prevenție și tratament se dovedește o măsură rentabilă, studiile arătând că fiecare dolar investit economisesc alți patru pe termen lung (vezi Iordache et al., „Depression in Central and Eastern Europe: How much it costs? Cost of depression in Romania”, Healthcare, 11(6), 2023). În termeni practici, în absența unui răspuns coordonat, România riscă doar degradarea stării de sănătate mintală a populației, ci și dificultăți economice și sociale
– Stigma socială reprezintă o a doua piedică majoră în găsirea sprijinului specializat. Cererea de ajutor este deseori întârziată sau chiar ignorată, pe fondul lipsei de acces sau din teama de judecată. Studiile conexe arată că media contribuie la perpetuarea prejudecăților prin reprezentări distorsionate dar, mai grav, prejudecățile se regăsesc inclusiv în sistemul medical, unde studenți și specialiști deopotrivă manifestă uneori atitudini negative față de pacienți. Această mentalitate a omisiunii produce consecințe imediate: indivizii ezită să ceară ajutor, manifestările se intensifică, iar asistența ajunge cu întârziere sau lipsește cu desăvârșire. Atunci când suportul comunitar este ineficient, discriminarea acționează ca un zid care păstrează situația de criză în planul ascuns. Grupările defavorizate, incluzând persoanele cu venituri mici, victimele abuzului domestic, cele cu limitări funcționale sau rezidente în zonele rurale, resimt consecințele prejudecăților la un nivel considerabil mai pronunțat comparativ cu media populației. Dificultățile lor sunt numeroase: disponibilitate scăzută la servicii, cheltuieli ridicate, insuficiență informațională și o temere continuă de dezaprobarea publică. Această fragilitate dublă, economică și emoțională, impune ca măsurile de intervenție rapidă și abordarea prejudecăților să fie fundamentale pentru a asigura egalitatea și o integrare veritabilă în domeniul sănătății mintale.
Percepțiile negative și dificultățile de ordin practic descurajează publicul în fața ajutorului de specialitate, generând o neîncredere crescută în profesioniștii și serviciile de sănătate mintală. Deși prevalența problemelor de sănătate mintală este semnificativă, peste 60% dintre cetățenii români nu solicită asistență de specialitate. Atunci când o fac, primul punct de contact este adesea medicul de familie. Apelul la un psihiatru, psiholog sau psihoterapeut are loc mult mai rar, uneori de două sau chiar trei ori mai puțin frecvent. Această reticență este amplificată de viziunea că suportul de specialitate nu ar fi eficace. Doar 30% dintre români atribuie eficacitate consilierii psihologice și psihoterapiei, o cifră ce se plasează cu 13 puncte procentuale sub media Uniunii Europene. În timp ce la nivel european intervențiile specializate sunt considerate reperul de excelență (standardul de aur), în România se preferă mecanismele de sprijin nespecializat: exercițiul fizic, dialogul cu cercul apropiat sau participarea la evenimente sociale. Deși aceste abordări informale sunt benefice, ele nu pot suplini o intervenție terapeutică profesională. Mai mult, calitatea serviciilor de sănătate mintală, atât în România, cât și la nivelul UE, este evaluată ca fiind modestă. În lumina acestor constatări, devine imperativă îmbunătățirea calității asistenței psihologice pentru a consolida încrederea publicului și a stimula accesul la serviciile necesare.
Având în vedere cele expuse, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde la următoarele întrebări:
1. În ce stadiu se află elaborarea unei strategii naționale dedicate sănătății mintale, fundamentată pe date recente și pe recomandările OMS, și care este calendarul estimativ pentru adoptare și implementare?
2. Ce măsuri au fost deja inițiate pentru consolidarea guvernanței în domeniul sănătății mintale, inclusiv în ceea ce privește responsabilitățile instituționale, coordonarea interministerială și mecanismele de control al calității serviciilor?
3. Intenționează ministerul să dezvolte o strategie multi-anuală de combatere a stigmei asociate problemelor de sănătate mintală, cu acoperire națională, și dacă da, ce instituții vor fi implicate în implementarea unei astfel de campanii?
4. Având în vedere prevalența semnificativă a problemelor de sănătate mintală și costurile asociate absenței intervenției timpurii, ce politici sunt avute în vedere pentru extinderea dimensiunii prevenției și a educației pentru sănătate mintală, atât în mediul școlar, cât și în mediul profesional și comunitar?
5. Cum intenționează ministerul să crească accesibilitatea serviciilor de sănătate mintală, în special în zonele rurale și în comunitățile vulnerabile, și care este strategia pentru dezvoltarea infrastructurii, a resurselor umane și a serviciilor integrate?
6. Care sunt mecanismele de monitorizare și cercetarepe care ministerul le are în vedere pentru a evalua evoluția sănătății mintale la nivel național, inclusiv pentru a identifica zonele cu risc ridicat, pentru a asigura transparența datelor și pentru a fundamenta politicile publice viitoare?
Comments are closed