Adresată:
Domnului Petre-Florin MANOLE, Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale
De către: Deputat Dragoș-Florin COMAN
Circumscripția electorală nr. 12 Călărași
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 19.11.2025
Obiectul întrebării: Măsuri urgente pentru combaterea șomajului la nivelul județului Călărași
Domnule Ministru,
Măsurile de austeritate adoptate de Guvern în anul 2025 au început să producă rezultatele previzibile și anticipate: consumul scade accelerat de la o lună la alta, un număr tot mai mare de firme intră în insolvență sau faliment, iar zeci de mii de angajați și-au pierdut deja locul de muncă în economia privată.
Din păcate, județul Călărași este unul dintre cele mai afectate de politicile de austeritate, motiv pentru care rata șomajului este mult superioară mediei naționale.
Din păcate, pentru miile de oameni afectați, răspunsurile Guvernului nu sunt nicidecum adecvate.
Față de situația expusă, vă solicit următoarele clarificări:
1. Ce măsuri ați dispus pentru a facilita angajarea rapidă, pe posturi relativ similare, a angajaților din județul Călărași afectați de concedieri în anul 2025?
2. Ce măsuri de protecție a familiilor șomerilor din județul Călărași ați implementat în cursul acestui an? Solicit o listă detaliată a măsurilor de sprijin aplicate în acest sens.
3. Având în vedere slaba eficacitate a ANOFM în a intermedia între angajatori și șomeri, vă rog să precizați ce măsuri de reorganizare/reformă aveți în vedere în acest sens?
Solicit răspuns în scris.


Comments are closed