„Am analizat cu atenție cele trei propuneri legislative aflate pe ordinea de zi a Senatului din această săptămână care au ca scop ocrotirea româncelor în fața abuzurilor, agresiunilor și violențelor. Toate trei au intenția nobilă de a proteja femeia de formele de violență și discriminare care, din păcate, persistă în societatea românească.
Este o temă gravă, profund umană și morală, care ne obligă la responsabilitate. Dar atunci când durerea devine argument legislativ, trebuie să fim foarte atenți: legile nu se scriu sub presiunea emoției, ci sub autoritatea rațiunii și a dreptului.
Prima dintre aceste inițiative, L377/2025 – intitulată „Niciuna mai puțin” – propune introducerea unei noi infracțiuni autonome, denumită „feminicid”. Dincolo de impactul emoțional al denumirii, o astfel de modificare aduce mai multe riscuri decât soluții. Codul penal al României sancționează deja fapta de omor în toate formele sale, iar articolul 77 litera h) prevede clar circumstanța agravantă pentru infracțiunile săvârșite din motive de gen.
Sunt convinsă că sunt în asentimentul majorității românilor când susțin că viața are aceeași valoare, indiferent de sexul victimei, iar justiția nu poate fi împărțită pe criterii biologice. Crearea unei categorii distincte de „omor al femeii” ar însemna să fragmentăm protecția juridică a vieții și să contrazicem principiul egalității în fața legii. Din acest motiv, consider că proiectul este inoportun și lipsit de temei constituțional. Soluția corectă este, mai degrabă, revizuirea articolului 77 din Codul penal, pentru a întări aplicarea circumstanței agravante, nu inventarea unei infracțiuni noi.
Cea de-a doua inițiativă, L378/2025, privește introducerea unei noi infracțiuni de „violență psihologică”. Este un subiect sensibil și real. Există mulți români, în special femei, care trăiesc ani întregi sub presiunea controlului, a umilirii și a manipulării psihice, fără să poată demonstra suferința lor în fața legii.
Scopul proiectului este legitim și necesar, însă forma sa actuală suferă din punct de vedere tehnic și juridic. Textul propus este repetitiv, confuz și lipsit de criterii obiective pentru definirea suferinței psihice grave, ceea ce poate duce la aplicări arbitrare. În plus, Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice oferă deja un cadru complet pentru definirea și sancționarea violenței psihologice, în sfera civilă și contravențională.
Din aceste motive, cred că proiectul poate fi susținut doar cu amendamente clare, care să elimine incoerențele și să-l aducă în acord cu legislația existentă. Violența psihologică trebuie sancționată, dar prin norme clare, nu prin texte care lasă loc de interpretări.
A treia propunere, L379/2025 – „Întâi Femeia” – urmărește crearea unei legi distincte pentru prevenirea și combaterea violenței de gen. Intenția, din nou, este demnă de respect. Dar proiectul se suprapune aproape integral peste două legi deja în vigoare: Legea nr. 217/2003 privind violența domestică și Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse. În loc să completeze aceste legi, noua inițiativă le dublează și riscă să creeze confuzie în aplicare.
Mai mult, limitarea protecției exclusiv la femei contravine principiului egalității și nediscriminării, consacrat de Constituție. Nu putem combate inegalitatea printr-o lege care produce o altă formă de inegalitate. Ceea ce avem nevoie nu este o nouă lege paralelă, ci modernizarea celor existente, clarificarea atribuțiilor instituțiilor și o aplicare mai riguroasă a normelor deja în vigoare.
În concluzie, cred că aceste trei proiecte legislative pleacă de la o suferință reală și de la o dorință legitimă de protecție, dar greșesc în soluțiile propuse. Nu orice problemă socială se rezolvă printr-o lege nouă. Legislația penală nu este o tribună de gesturi simbolice, ci un mecanism riguros al statului de drept. Dacă o încărcăm cu emoție, riscăm să o golim de rațiune.
În opinia mea, protecția femeilor nu se poate realiza prin legi declarative, ci prin aplicarea consecventă a celor care există deja, prin educație, prin intervenția rapidă a instituțiilor decidente, prin respectarea procedurilor și printr-o cultură publică a responsabilității.
Viața, demnitatea și siguranța nu pot fi împărțite pe criterii de gen, religie sau statut social. Ele aparțin tuturor, deopotrivă.
Eu cred într-o justiție care apără, nu care etichetează. Într-un stat care sancționează fapta, nu imaginea ei. Într-o lege care protejează româncele, fără să le separe de restul oamenilor.
Pentru că, în cele din urmă, nu legile scrise în plus ne apără, ci legea aplicată corect. Iar egalitatea nu se proclamă, ci se înfăptuiește”, a declarat Luminița Păucean Fernandes, senator AUR.
Comments are closed