Negru Corneliu – Declarație politică – Curtea Constituțională a României este mai presus de lege și încalcă suveranitatea Poporului Român

Prezentată de către: senatorul Corneliu NEGRU

Circumscripţia electorală: nr.41 Vrancea

Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Titlul declaraţiei politice: Curtea Constituțională a României este mai presus de lege și încalcă suveranitatea Poporului Român

Domnule Președinte al Senatului României,

Stimați colegi,

Domnule Președinte,

Stimați colegi senatori,

            Prezenta declarație politică ar trebui însușită și susținută ferm de către toți aceia care consideră că legea fundamentală a Țării, la art. 2 nu poate lăsa loc de interpretări și de imixtiunile unei instituții menite să se supună numai Constituției:

            „(1) Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

            (2) Niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”.

            În ultimele luni, opinia publică și instituțiile statului român au asistat la o serie de decizii ale Curții Constituționale care ridică serioase semne de întrebare privind respectarea principiului suveranității naționale și a supremației Constituției României, așa cum aceasta a fost adoptată de Poporul Român prin referendum.

            Curtea Constituțională, în calitatea sa de garant al respectării legii fundamentale a Statului Român, are o responsabilitate istorică și morală față de cetățenii acestei țări. Din păcate, unele hotărâri recente, precum aceea a anulării turului I  al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 si cea de interzicere a candidaturi la funcția de Președinte al României a cetățeanului român Calin Georgescu , par să depășească limitele atribuțiilor stabilite prin Constituție, ajungând să interfereze cu actul legislativ sau cu voința exprimată democratic de către Parlament — unica autoritate legiuitoare a țării.

            Astfel de derapaje riscă să submineze principiul separației puterilor în stat și să afecteze grav încrederea cetățenilor în funcționarea instituțiilor fundamentale ale democrației. Mai mult, atunci când deciziile Curții par aliniate la interese sau directive venite din afara granițelor României, este firesc ca Poporul Român să se întrebe dacă suveranitatea poporului mai este cu adevărat respectată. S-a ajuns la situația nedemocratică ca această Curte Constituțională, instituție eminamente politică, alcătuită din 9 judecători numiți de Președintele României și de partidele politice, deci având comandă politică, să fie mai presus de lege și să dicteze în numele Poporului Român, afectând astfel suveranitatea Poporului Român.

            Nu cumva sunt acestea simptomele cele mai evidente ale unui stat totalitar, în care dictatorul este acum mascat printr-o instituție?

            Stimați colegi,

            Hotărârea 32/6 decembrie 2024, prin care CCR anulează alegerile prezidențiale, dispune reluarea procesului electoral în integralitate și extinde mandatul președintelui în funcție până la desfășurarea noilor alegeri și validarea mandatului unui nou președinte, este rezultatul auto-sesizării CCR. Cu alte cuvinte, anularea alegerilor prezidențiale nu este rezultatul admiterii vreunei contestații pe rolul CCR. Curtea explică, în paragraful 5, că a „luat act” de conținutul celor cinci documente prezentate la ședința CSAT din 28 noiembrie și declasificate prin ordinul președintelui Iohannis, în exercitarea atribuțiilor de președinte CSAT, conform art. 92 alin. (1) din Constituție. Aici a fost evidentă o cârdășie între fostul președinte și CCR, pentru că niciunul dintre competitorii din turul I nu a sesizat nerespectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României.

            Mai mult, prin Hotărârea nr. 31/2024 privind rezultatul alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din 24 noiembrie 2024, emisă de către CCR, aceasta confirmă şi validează rezultatul alegerilor pentru funcția de Președinte al României din primul tur de scrutin de la data de 24 noiembrie 2024.

            Așadar, procesul a fost corect, dar nu pe placul celor care conduc din umbră sau penumbră România.

            Reamintesc că suveranitatea națională aparține poporului român și niciun organism intern sau extern nu poate limita acest principiu fără a încălca spiritul și litera Constituției. Curtea Constituțională trebuie să fie un apărător al ordinii constituționale românești, nu un arbitru care decide după criterii ideologice sau politice ceea ce decide poporul. Voința Poporului Român este suverană pentru oricine.

            În considerarea celor prezentate mai sus, mă alătur și eu celor care au o opinie fermă și argumentată privind revizuirea Constituției României, în sensul stabilirii rolului corect al CCR în arhitectura sistemului democratic din România sau chiar al eliminării acestei instituții. Prin prevederea din art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform căreia „Curtea Constituțională este independentă față de orice altă autoritate publică”, aceasta poate săvârși în viitor, alte abuzuri.

            Domnule președinte,

            Stimați colegi,

            Fac un apel la responsabilitate instituțională, la respectarea strictă a mandatului constituțional și la restabilirea echilibrului între puterile statului.           România este un stat suveran, independent și unitar, iar acest statut nu poate fi negociat, reinterpretat sau diminuat prin acte decizionale arbitrare.

            În calitate de senator al Partidului Alianța Pentru Unirea Romanilor, reafirm angajamentul ferm pentru apărarea suveranității, demnității și identității naționale a României.

   

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Deputatul AUR Fabian Radu denunță prăbușirea totală a credibilității lui […]