Sandu Mircea Ionuț – Declarație politică – Cinci lecții pe care România trebuie să le învețe după explozia tragică din Rahova

Adresată de către domnul senator: SANDU Mircea – Ionuţ

Circumscripția electorală: Nr. 20, Gorj

Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

Titlul declaraţiei politice: Cinci lecții pe care România trebuie să le învețe după explozia tragică din Rahova

Stimaţi colegi,

Tragedia din Rahova ne arată un lanț al conivențelor între instituții ale statului, firme de stat, firme private și sisteme de administrare care pot conduce la tragedii. La fel ca în cazul Colectiv, prin inacțiune și nepăsare, statul se face părtaș la un dezastru. Dezirabil este ca, din astfel de momente, să extragem acele lecții care sunt necesare pentru a schimba ceva, pentru a merge mai departe.

1. Avem o vulnerabilitate semnificativă ca urmare a căpușării companiilor de stat cu firme private autorizate aflate mână în mână cu cei care le generează necesitatea de a exista pe piață. A devenit evident faptul că principala problemă pentru care tragedia nu a fost prevenită a ținut de faptul că o companie autorizată ar fi redeschis robinetul de gaz fără să verifice în mod real situația pierderilor din bloc. Mai pe scurt, un „Dorel” a învârtit de un robinet și a încasat. Este plin Bucureștiul de anunțuri ale administratorilor către locatari să nu apeleze la Distrigaz pe motiv că sunt costuri uriașe cu repornirea alimentării cu gaze. Și atunci oamenii apelează la soluții improvizate sau firme cu autorizație, dar care emit facturi mai mici. Deci, mare parte a problemei a fost generată tot de această relație bolnăvicioasă dintre o firmă de stat și firme private, dar și de costurile mari percepute de compania de stat care ar fi trebuit să garanteze și siguranța cetățenilor.

2. Felul în care arată apartamentele după deflagrație sugerează că au existat modificări inclusiv la structura de rezistență a blocului. Este o problemă uriașă în marile orașe ale țării, impactul fiind greu de prezis în perspectiva unui cutremur comparabil cu cel din 1977. Sunt blocuri construite după acest an fatidic care ar trebui să reziste în cazul unui seism major, dar care, în realitate, vor colapsa tocmai ca urmare a slăbirii structurii de rezistență prin modificări făcute de proprietari din varii motive. Ne trebuie deopotrivă o campanie de conștientizare în rândurile populației privind riscurile la care se supun, dar și de o formă de verificare și control, mai ales în momente în care, spre exemplu, aceste imobile sunt înstrăinate.

3. În multe orașe din țară s-a mers pe sistemul debranșării populației de la sistemul de încălzire centralizat și încurajarea centralelor termice de apartament. O astfel de soluție este, de fapt, o derobare de responsabilitate a statului. Mult mai normal și firesc ar fi ca, în zonele cu densitate mare de populație, să existe un sistem de încălzire de tip centrală de bloc sau chiar de cvartal. În felul acesta, se diminuează și riscurile unor nereguli punctuale la consumator.

4. La 10 ani după Colectiv, sistemul sanitar românesc încă nu este pregătit pentru un flux mare de pacienți ca urmare a unei calamități. “Planul roșu de intervenție” pus la punct de Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, funcționează mai mult pe hârtie decât în practică. S-a văzut în bâlbele inițiale că instituțiile nu prea s-au coordonat între ele. Asta și din cauza lipsei memoriei instituționale, neexistând o procesare reală a informațiilor care ajung ca urmare a apelurilor la 112. Fiecare astfel de telefon este procesat individual și neconexat. Altfel, s-ar fi înțeles din zecile de apeluri de pe parcursul zilei premergătoare tragediei că problema acolo nu ține doar de un robinet închis sau deschis.

5. Poate cea mai gravă problemă este cea de asumare a răspunderii. S-a ajuns în punctul în care responsabilitatea s-a diluat. Se găsesc niște acari păun, dar nimic nu se clintește din zonele de decizie. Victor Ponta a fost obligat, pe bună dreptate, să plece din funcție după dezastrul de la Colectiv. După un deceniu, nimeni nu a mai răspuns nici măcar cu funcția. Ce să mai vorbim din perspectivă penală. Și am mai văzut astfel de sprinturi în direcția opusă asumării răspunderii și după incendiile din spitale sau după dezastrul de la Praid.