Adresată de către senator: Sorin LAVRIC
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Titlul declarației politice: Ioan Tobă „Hatmanul”, eroul care a salvat mănăstirea Putna
S-a născut în 10 iulie 1903 în satul Filiu, județul Brăila. A absolvit Școala de Ofiţeri Activi şi Cavalerie, cu studii de Drept la București. A fost înrolat în Armata Regală începînd cu anul 1925.
În al Doilea Război Mondial, a condus unui detaşament româno-german, cu misiunea de a elimina formaţiunile de partizani bolșevici pe Frontul din Crimeea. De aici porecla de „Hatmanul” sau „Vânătorul de partizani”, Escadronul de cavalerie pe care avea să-l conducă mai tîrziu îi urzise chiar un cîntec: „Să trăiască Escadronul care-a dat atâţi eroi, să trăiască şi Hatmanul, cel mai tare dintre noi”.
Stofa de militar de elită a atras atenția ofițerilor nemți, drept care Tobă a fost trimis în Germania supus unor antrenamente speciale, pentru a face parte din comandourile condus de celebrul Otto Skorzeny. Așa se face că Tobă a participat la misiunea prin care trupa lui Skorzeny l-a salvat pe Mussolini din mâinile partizanilor italieni, în ziua de 12 septembrie 1943.
După 23 august 1944, Tobă a refuzat să se predea continuând să lupte în afara țării, în uniformă germană, împotriva Armatei Sovietice.
Dar momentul eroic din biografia sa ține de păstrarea Putnei între granițele României. Fără maiorul Tobă, azi românii vizitau mînăstirea cu pașaport.
Pe 6 iulie 1943, escadronul lui Tobă se afla în zona Rădăuţi. La 3 dimineaţa, Ion Tobă a primit știrea că satul Putna şi mănăstirea au fost invadate de trupe roşii, împănate cu agitatori alogeni. A ordonat marș forțat și a ajuns la mănăstirea Putna la ora 21. Potrivit relatării oficiale din raportul militar; „se face recunoaştere, apoi curăţirea terenului. Se eliberează forţat satul şi mănăstirea, suspecţii sunt arestaţi, elementele trupelor roşii sunt dezarmate şi aruncate peste linia de demarcaţie.”
În realitate, ostilitățile s-au petrecut altfel. Rușii și ucranienii, după ce au ocupat Putna și comuna, s-au pus pe benchetuit, drept care s-au îmbătat crup. Tobă a așteptat momentul potrivit și a dat ordin escadronului să intervină: toți soldații roșii au fost lichidați, iar cadavrele le-au fost aruncate într-o groapă cu var nestins. Singurul lăsat în viață a fost membrul Comisiei Româno-Ruse, însărcinat cu întocmirea actelor privind granița din România și Rusia. Sub amenințarea morții, comisarul a întocmit actele prin care Putna rămânea de partea României. În aceeași noapte, Tobă a luat borna de graniță și a tras-o cu calul 3 kilometri pînă dincolo de Vicovu de Sus. Așa se face că azi Putna se află pe pămînt românesc. (E mărturia pe care mi-a făcut-o personal Dragoș Agapescu, care, student fiind, a locuit ani buni în apartamentul din Brașov al lui Tobă.)
La finele războiului, maiorul Tobă a fost arestat şi condamnat la moarte de Tribunalul Militar “Radu Negru” Bucureşti, în anul 1947. A fost predat ruşilor şi închis în lagărele siberiene, de unde se va întoarce abia în 1955. Ajuns în România, ofiţerul a fost din nou arestat: ajuns la Gherla, unde a fost torturat şi supus unui regim extrem de dificil, până în anul 1964.
După 18 ani de temniţă grea, în anii 70, Ion Tobă a primit o pensie de fost ofiţer, dar culmea, nu de la statul român, pe care-l slujise cu credinţă, ci de la Republica Federală Germania, pentru că luptase ca ofiţer al Wehrmacht-ului. Viteazul ofițer, salvatorul Putnei, și-a găsit sfârșitul în fața unui ghișeu CEC din Brașov, în anul 1979. Avea vârsta de 76 de ani.
Mă simt onorat ca, sub cupola Senatului României, să pomenesc numele lui Ion Tobă Hatmanu, nume de legendă în memoria Armatei Române.
Comments are closed