Fabian Radu – Întrebare parlamentară – Măsurile privind soluționarea protestelor magistraților și reluarea actului de justiție

Adresată:

Domnului Radu MARINESCU, Ministrul Justiției

De către: Deputat Fabian-Cristian RADU

Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 08.10.2025

Obiectul întrebării: Măsurile privind soluționarea protestelor magistraților și reluarea actului de justiție

 

Stimate domnule ministru,

Măsurile de austeritate impuse de guvernul din care faceți parte au generat nemulțumiri profunde în rândul societății civile din România, iar mai multe categorii profesionale au ales să se exprime prin organizarea de proteste și greve. Cu toate acestea, vicierea sau întreruperea activității magistraților produce repercusiuni considerabile asupra cetățenilor, în mod particular, și asupra justiției, la modul general.

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au decis, referitor la modificările pe care doriți să le aduceți Legii nr. 303/2022 privind condițiile de pensionare ale judecătorilor și procurorilor, „adoptarea începând cu data de 27.08.2025 a unei forme de protest constând în suspendarea activității de urmărire penală, respectiv de supraveghere a urmăririi penale, cu excepția activităților și măsurilor urgente privind dispunerea măsurilor preventive privative de libertate și suspendarea activității de primire a publicului la registratură și în audiență, până la retragerea proiectului legislativ în discuție”.

Din acest motiv, zilnic sunt înregistrate numeroase cazuri în care cetățeni ai statului român sunt prejudiciați prin amânarea repetată a termenelor de judecată. Unii dintre aceștia suferă de probleme grave de sănătate, pentru care o nouă amânare ar putea însemna că nu vor mai fi în viață pentru următorul termen, în timp ce alții se confruntă cu dificultăți financiare majore, pentru care fiecare tergiversare înseamnă agravarea stadiului de sărăcie în care se află.

Domnule ministru, asigurându-vă de toată considerația mea, vă rog să îmi comunicați măsurile pe care le-ați luat până în prezent și pe cele pe care intenționați să le implementați pentru a rezolva problema detaliată anterior și care este termenul pe care l-ați stabilit pentru soluționarea acesteia.

Totodată, având în vedere faptul că actul de justiție este deja viciat de mai bine de o lună și volumul proceselor pe care instanțele din România le gestionează este unul supradimensionat, iar una dintre atribuțiile dumneavoastră, în calitate de ministru al justiției, este de a coordona întregul sistem judiciar, vă rog să îmi comunicați ce măsuri veți lua pentru a evita astfel de crize în viitor.

Solicit răspunsul în scris.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senator: Nicolae VlahuCircumscripția electorală: nr. 14 ConstanțaNormalitatea aduce rezultate. Pervertirea […]