Astăzi iau cuvântul nu doar ca parlamentar, ci ca fiică a unui om care a marcat profund istoria recentă a României: Corneliu Vadim Tudor.
Un om cu o voce unică, un spirit incandescent, o conștiință a națiunii. Un om pentru care dreptatea nu a fost doar un cuvânt, ci o cruce.
El a vorbit când a fost nevoie să se strige. A acuzat când toți se fereau. A apărat când ceilalți se retrăgeau.
A fost un luptător pentru valorile românești: credință, neam, familie, cultură, libertate. A fost un promotor al demnității naționale, un scriitor, un gânditor, un spirit viu.
Din Opoziție, eu înțeleg poate cel mai bine acum cât de greu e să rămâi neclintit în fața valului. Dar tocmai acest exemplu mi l-a dat el – de a nu te înclina, oricât de mare ar fi presiunea.
Tatăl meu a fost un om care a iubit România nu cu vorbe seci, ci cu viața lui întreagă. A scris pentru ea, a suferit pentru ea, a fost exclus, marginalizat, dar nu s-a dezis.
România are nevoie astăzi, mai mult ca oricând, de modele reale. De lideri care nu vorbesc în sloganuri, ci trăiesc cu convingeri. Tatăl meu a fost un astfel de lider – incomod, dar autentic.
Am crescut lângă el învățând că iubirea de țară nu se negociază. Că poporul român merită să fie respectat, nu disprețuit. Că valorile noastre nu sunt vetuste, ci fundamentale.
Astăzi, când numele lui nu mai este pe buletinele de vot, el este totuși prezent în conștiința celor care nu acceptă compromisul. Rămâne un stindard. Nu al unui partid, ci al unei idei: România trebuie apărată.
Moștenirea tatălui meu, Corneliu Vadim Tudor, este un legământ. Iar eu aleg să-l duc mai departe.
Comments are closed