Adresată de către domnul senator: Vlăescu Virgiliu George
Circumscripția electorală: Nr. 35 Suceava
Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
Titlul declarației politice: De ce Ministerul Educației și Cercetării nu susține studenții din România, ci le deschide larg porțile abandonului școlar, respectiv ale emigrării ?
Stimați colegi senatori, Domnule Președinte,
În liniștea acestei săli, unde deliberările noastre țes firul destinului național, permiteți-mi să vă invit la o reflecție asupra unei umbre subtile ce se așterne peste viitorul nostru comun. Este vorba despre acei tineri olimpici, ale căror medalii strălucesc pe scenele internaționale, dar ale căror aspirații sunt acum estompate de decizii care par să le îndrepte pașii spre orizonturi străine.
Ministerul Educației, în efortul său de a naviga prin apele bugetare tulburi, a ales să retragă bursele dedicate excelenței – acele burse care nu erau un dar, ci un fir subțire ce-i ținea legați de patrie. Deși motivat de necesități financiare, măsura deschide larg ușile către exil . Germania, Franța sau Statele Unite, cu viziunea lor pragmatică, oferă nu doar sprijin material, ci și un cadru în care potențialul se transformă în realizare. Astfel, un fir fragil de loialitate se slăbește, iar țara noastră riscă să piardă nu doar talente, ci și speranța lor de a contribui aici, acasă la ridicarea ţării noastre. Ce subtilă strategie: să ne răsplătească eroii cu un bilet de unică traversare spre exil academic!
Dar să nu ne oprim aici, la această tragicomedie a excelenței expatriate. Această reflecție se extinde spre o altă nuanță de inechitate: soarta studenților înmatriculați la taxă, acei curajoși constructori ai propriului drum, care, provenind din familii cu mijloace moderate, investesc eforturi considerabile pentru a-și urma chemarea academică. Excluzându-i de la orice formă de bursă – socială sau de merit –, măsura actuală creează o linie invizibilă, dar adâncă, între cei privilegiați de locurile bugetare și cei care, prin voință proprie, aleg să plătească prețul accesului. România se mândrește, pe drept, cu angajamente ferme în lupta împotriva discriminării, declarând la forumuri europene o viziune a incluziunii absolute. Totuși, cum să reconciliem această noblețe declarativă cu realitatea în care un tânăr harnic, dar lipsit de norocul unui loc gratuit, este condamnat să-și fragmenteze timpul între studii și supraviețuire precară? Este o discrepanță care, prin simplitatea ei, cheamă la o examinare mai atentă a valorilor noastre împărtășite.
Și, în acest mozaic de priorități, nu putem ignora contrastul cu alte alocări bugetare, precum pensiile speciale, care rămân neschimbate în mijlocul furtunii financiare. Deficitul de 7 miliarde de lei devine un argument convingător pentru ajustări în educație, dar pare să ocolească cu o delicatețe inexplicabilă alte domenii. Este ca și cum am păstra intactă o arhitectură veche, în timp ce renovăm doar fundațiile – un echilibru care, deși aparent rezonabil, ridică întrebări despre echitatea cu care ne ghidăm deciziile colective.
Prin interpelarea adresată Ministrului Educației, am cerut nu doar o reevaluare, ci o restabilire a echilibrului: revenirea asupra eliminării burselor olimpice și tehnologice, extinderea accesului la merit pentru toți cei îndreptățiți, includerea echitabilă a studenților la taxă și o analiză transparentă a priorităților noastre. Acestea nu sunt pretenții, ci propuneri născute din convingerea că educația merită să fie un far, nu o umbră.
În concluzie, ne batem joc de tinerii României, de viitorul ei. Oare se dorește ca românii în România să nu mai aibă nici un viitor? Mulțumesc.
Comments are closed