Partidul AUR își exprimă consternarea față de nivelul jalnic la care a ajuns politica externă a României. Acest lucru a fost subliniat încă o dată de agenda recentă a Ministerului Afacerilor Externe și, mai ales, de agitația mediatică, ridicolă prin slugărnicie, ce a însoțit-o.
Mai concret, suntem anunțați cu pompă că ministrul Afacerilor Externe, doamna Oana Țoiu, efectuează „o vizită în Statele Unite ale Americii” în perioada 18–29 septembrie.
1. Formularea „vizită în Statele Unite” este deja o manipulare, pentru că transmite opiniei publice impresia că doamna ministru ar fi fost, chipurile, invitată oficial de Washington pentru convorbiri bilaterale. În realitate, situația este cu totul alta: doamna Oana Țoiu participă la cea de-a 80-a sesiune a Adunării Generale a ONU, la New York, unde fiecare stat membru susține, în mod obișnuit, o declarație națională. Atât și nimic mai mult. Restul este umplutură pentru a acoperi Regele care este, evident, gol.
2. Publicul românesc trebuie să știe că nu este, în niciun caz, vorba despre vreo relansare a relațiilor cu Statele Unite sau că vizita aceasta ar anunța așa ceva. Este vorba de o deplasare formală, în marja lucrărilor ONU, la care poate participa orice reprezentant oficial al unui stat.
Să ajungă România să se laude că ministrul de externe participă (!) la lucrările ONU este nu doar culmea ridicolului, dar și culmea decăderii profunde la care a ajuns Bucureștiul la nivel internațional. Dacă un „Nero al zilelor noastre” și-ar fi numit calul ca ministru de externe, și nu doar senator, acesta ar fi putut, la fel, să ia cuvântul la ONU, pentru că prezența nu are legătură cu persoana în sine, ci cu protocolul instituțional. Astfel, doamna Oana Țoiu, precum calul lui Nero, se va adresa la ONU, ca de obicei în aceste situații, unei săli aproape goale, fără ca demersul să aibă vreo relevanță diplomatică reală.
3. Ca să acopere (cvasi)impostura mediatică, Ministerul Afacerilor Externe și presa afiliată au prezentat deplasarea drept un eveniment de anvergură, menționând „participarea” la Dineul Transatlantic organizat de senatorul american Marco Rubio și la reuniunea informală a miniștrilor care sprijină Curtea Penală Internațională. Alte vorbe, alte gogomănii.
În realitate, la dineul cu pricina participă numeroși alți miniștri, iar o întâlnire directă cu Marco Rubio – sugerată de mesajele de presă – se va face doar dacă, printr-un accident miraculos, doamna Țoiu îi va scăpa cafeaua pe rever Secretarului de Stat american, prilej cu care, poate, vor ajunge să se privească în ochi; sau dacă, precum șeful domniei sale – l-am numit pe președintele Nicușor Dan – va avea prezența de spirit să întindă cu disperare mâna atunci când domnul Marco Rubio va trece razant pe lângă doamna ministru de externe, cu altă treabă, și fără să știe cine e persoana. Și, firește, fotograful să fie pe fază să imortalizeze istorica fracțiune de secundă în care a fost „marcat” parteneriatul – care nu mai e demult strategic – româno-american! În rest, doar vorbe…
4. Realitatea crudă este că România este irelevantă pe scena internațională. Vizita doamnei Țoiu la ONU confirmă – nu informă! – încă o dată acest lucru. Agenda ministrului este, per total, inexistentă, iar încercările de a atrage atenția partenerilor externi se lovesc de refuzuri politicoase. Suntem, în politica externă, în situația descrisă magistral de Gheorghe Dinică, într-un film a cărui atmosferă se potrivește cu ceea ce discutăm aici: „Mâna-ntinsă care nu spune o poveste nu primește nimic.” Acesta este registrul în care mai poate fi discutată astăzi politica externă a României.
Bucureștiul nu are, în realitate, nicio poveste de spus. Nu are un proiect de politică externă, nu transmite mesaje coerente nici partenerilor, nici măcar adversarilor. Tot ce face este să stea cu mâna întinsă, tăcută și incoerentă, fără ca cineva să i-o strângă cu adevărat. Totul este formal, totul e de fațadă, precum deplasarea doamnei Țoiu în America.
5. Ceva, totuși, poate ieși bun din vizita asta: anume, convingerea – inclusiv a ministrului de externe al României, pe teren, la fața locului! – că ambasadorul Andrei Muraru nu mai are ce căuta la Washington și că trebuie urgent rechemat la București. Dacă măcar atâta ar rezulta din vizita în America, ne-am declara mulțumiți. Căci mai mult decât atât nu-i poți cere unei politici externe care a trecut deja de mult de limita de la care ne face, mereu, de râs. Criza actuală a politicii externe românești este una fără precedent.
Comments are closed