Lavric Sorin – Declarație politică – Radu Ciuceanu, un model tulburător de demnitate românească și un slujitor neabătut al adevărului istoric

Adresată de către senator: Sorin Lavric

Circumscripția electorală: nr. 29 – Neamț

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Titlul declarației politice: Radu Ciuceanu, un model tulburător de demnitate românească și un slujitor neabătut al adevărului istoric

Radu Ciuceanu, reputat istoric, fost deţinut politic și luptător în rezistenţa armată anticomunistă, s-a născut pe data de 16 aprilie 1928 la Arad. În perioada studenției petrecute la Facultatea de Medicină a intrat în Mișcarea Națională de Rezistență în anul 1947, fiind cooptat în conducerea Rezistenței din Oltenia, sub conducerea generalului Iancu Carlaonț, în lupta pentru eliberarea țării de sub ocupația sovietică. Aici primește misiunea de a forma nuclee subversive în mediile studențești din Craiova, făcând face legătura cu grupurile de gherilă din munții Retezat, Valea Cernei și muntele Cozia, unde transportă armament, muniție și materiale de propagandă.

Arestat în septembrie 1948 și anchetat de Securitate, Procuratură și N. K. V. D., a fost condamnat în iunie 1949 la 15 ani temniță grea pentru „crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”. A trecut prin penitenciarele Craiova, Pitești, Jilava, Târgșor, Gherla, Aiud, Văcărești, Dej, fiind supus experimentului de reeducare prin tortură de la Pitești. Despre timpul petrecut la Gherla povestea:

„Am scăpat de atâtea ori de la moarte încât nu mai putem vorbi de noroc sau de şansă, ci doar de Dumnezeu. În iunie 1950 am fost băgat, pentru a nu ştiu câta oară, la reeducare, în faimoasa camera a morții numărul 99 din penitenciarul Gherla. Nici nu aveai posibilitatea să te sinucizi. Mulţi au încercat, dar erau supravegheați zi şi noapte. Şi eu aveam TBC de când ne-au scos odată la -15 grade Celsius. Atunci, din 300 de oameni doar 100 am scăpat.”

În anul 1963 a fost eliberat, dar a fost şicanat permanent de ofiţerii Securităţii, reuşind cu greu să se angajeze ca muncitor zilier. A ocupat funcția de muncitor necalificat până în 1968, iar între anii 1966-1970 urmează cursurile Facultății de Istorie. Va deveni cercetător la Institutul de Arheologie din București (1970-1975) și apoi la Muzeul de istorie și artă al municipiului București (1975-1989). S-a implicat activ, alături de alți oameni de cultură, în încercarea de a îndupleca conducerea comunistă să oprească demolarea Mănăstirii Văcărești.

Participă activ la Revoluția din Decembrie 1989, în cele mai fierbinți puncte ale confruntărilor. În 1990 fondează Asociația Foştilor Deţinuţi Politici din România, iar în 1993 Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, pe care l-a condus de atunci ca director. Scena politică din România postdecembristă nu i-a fost străină. Ciuceanu a ocupat funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, iar în legislatura 2000-2004, cea de președintele a Comisiei pentru cercetarea abuzurilor a Camerei Deputaţilor. Radu Ciuceanu a fost ales membru de onoare al Academiei Române, primind chiar cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală.

Sunt onorat ca, sub cupola Senatului României, să pomenesc numele lui Radu Ciuceanu, un model tulburător de demnitate românească și un slujitor neabătut al adevărului istoric.