Adresată:
Domnului Ilie BOLOJAN, Prim-ministru al României
Domnului Constantin BUCHET, Președinte al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
De către: Deputat George-Nicolae SIMION
Circumscripția electorală nr. 42 București
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 14.07.2025
Obiectul întrebării: O instituție cu 200 de angajați este condusă de 13 secretari de stat!
Domnule prim-ministru,
Domnule președinte,
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii – C.N.S.A.S. – este autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, aflată sub controlul Parlamentului României şi funcţionează în baza O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare.
Activitatea C.N.S.A.S. ar trebui să fie una deosebit de importantă pentru clarificarea istoriei contemporane, mai ales că nu există o lege a lustrației, spre exemplu, iar competența instituției prin care aprobă sau infirmă, după caz, notele de constatare şi emiterea de adeverinţe privind calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia se concretizează într-un pas important pentru lămurirea destinului politic a tot felul de personaje care, astăzi, se erijează drept politicieni, persoane publice ori formatori de opinie.
În contextul noilor măsuri de austeritate pe care vi le-ați asumat și, care, din păcate, afectează mai mult cetățenii acestei țări și mai puțin lumea politică, dovezile de sinecurism fiind omniprezente în sistem, iar ”solidaritatea” clamată existând doar la nivel de declarații politice, precum și având în vedere semnalele de alarmă emise din lumea cercetătorilor, domnule prim-ministru, domnule Președinte al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor, vă rog să îmi transmiteți, punctual, următoarele informații:
1. Care sunt beneficiile celor 13 membri ai Colegiului C.N.S.A.S., asimilați secretarilor de stat – salarii, diurne, costuri deplasări, costuri chirii, asistenți, șoferi, defalcat, pentru fiecare aspect solicitat
2. Cum este posibil ca o instituție cu 200 de angajați să fie condusă de 13 secretari de stat?
3. Care este numărul total de funcții din instituțiile publice din România asimilate secretarilor și subsecretarilor de stat, care sunt aceste instituții și, de asemenea, care sunt costurile cu salariile, diurnele, deplasările interne/externe, chirii, asistenți cabinete, șoferi, defalcat, pentru fiecare aspect solicitat
Solicit răspuns în scris.
Comments are closed