„Sistemul educațional românesc se află în fața celei mai dramatice transformări din ultimele decenii. Legea 141/2025, cunoscută sub numele de “Legea Bolojan”, nu reprezintă o reformă responsabilă, ci un experiment social periculos care sacrifică viitorul unei generații întregi pentru economii iluzorii.
Ca observator îndelung al sistemului educațional și profesor cu peste 30 de ani experiență la catedră, în țară și străinătate, pot afirma cu certitudine că ne aflăm în fața unei “pseudoreforme” care transformă educația într-un câmp de luptă administrativ, unde principalele victime sunt profesorii și copiii României.
Legea 141/2025 a intrat în vigoare cu doar șase săptămâni înainte de deschiderea anului școlar 2025-2026, cu un termen de reorganizare a rețelei școlare de doar 15 zile. Pentru a înțelege magnitudinea acestei provocări logistice, trebuie să analizăm dimensiunea sistemului educațional românesc și complexitatea operațiunilor pe care această lege le impune.
Sistemul educațional românesc gestionează:
– 3,2 milioane de elevi în învățământul preuniversitar
– 200.000 de cadre didactice active,
– aproximativ 6.200 de școli la nivel național
– 41 de inspectorate școlare județene plus Bucureștiul
Din acestea, conform datelor Ministerului Educației:
– 1.847 de școli au mai puțin de 500 de elevi și intră sub incidența măsurilor de comasare
– 892 de școli rurale riscă închiderea completă
– peste 45.000 de clase necesită reconfigurare pentru a se încadra în noile limite
Cum poate un sistem de această complexitate să fie reorganizat în doar 15 zile??? Răspunsul este simplu: nu poate! Rezultatul este haosul generalizat cu care ne confruntăm astăzi.
Pentru a implementa măsurile din Legea 141/2025, sistemul trebuie să efectueze următoarele operațiuni în doar 15 zile:
1. Inventarierea și evaluarea școlilor:
Analiza detaliată a fiecărei școli cu sub 500 de elevi,
Evaluarea infrastructurii și a capacității de transport,
Calculul costurilor de comasare versus menținere.
2. Recalcularea normelor didactice:
Redistribuirea celor 200.000 de cadre didactice,
Recalcularea posturilor pe baza noilor norme (18-22 ore/săptămână),
Identificarea excedentului de personal și a măsurilor de redistribuire.
3. Reorganizarea claselor:
Redistribuirea a aproximativ 150.000 de elevi afectați de comasări,
Reformarea a peste 6.000 de clase pentru a se încadra în noile limite (34 elevi/clasă la liceu),
Reorganizarea transportului școlar pentru elevi.
4. Recalcularea bugetelor:
Ajustarea bugetelor pentru fiecare dintre cele 41 de inspectorate,
Redistribuirea fondurilor pentru transport și infrastructură,
Recalcularea costurilor cu personalul didactic.
În spatele acestor statistici se ascund oameni reali, cu vieți și destine pe care această “reformă” le afectează dramatic. Avem directori care nu știu dacă vor mai avea școli de condus, profesori care se tem de concedieri și părinți care nu știu în ce clase vor învăța copiii lor. Iată câteva exemple care arată că deciziile au fost luate pompieristic:
Studiu de caz – Județul Teleorman:
89 de școli cu sub 500 de elevi,
Distanțe medii între localități: 15-25 km,
Timp necesar pentru evaluare și reorganizare: minimum 3 luni,
Timp alocat prin lege: 15 zile.
Studiu de caz – Județul Vaslui:
156 de școli în mediul rural,
67 de școli cu sub 500 de elevi,
Infrastructură rutieră deficitară în 45% din comune,
Necesitatea organizării transportului pentru 8.900 de elevi.
Exemplele pot continua, am date din fiecare județ.
Dezastrul creat în educație are impact negativ asupra calității educației. Datele statistice sunt alarmante. Iată câteva probleme :
Clasele supraaglomerate – Consecințe dovedite științific:
Conform studiilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) și cercetărilor desfășurate de Institutul de Științe ale Educației din România:
Efectele claselor mari asupra performanței:
Scăderea cu 12-15% a scorurilor la testele standardizate în clasele cu peste 30 de elevi,
Creșterea cu 23% a ratei de abandon școlar în clasele supraaglomerate,
Reducerea cu 40% a timpului de interacțiune profesor-elev în clasele de peste 32 de elevi.
Impactul psihologic asupra elevilor:
67% din elevii din clasele mari (peste 30) raportează nivele crescute de anxietate,
45% dintre copii dezvoltă probleme de concentrare în medii supraaglomerate,
Creșterea cu 28% a incidentelor de bullying în clasele mari.
Mărirea numărului de elevi per clasă de la 26 la 34 la liceu nu este doar o cifră statistică. Este o transformare fundamentală a dinamicii educaționale. În clasele mici, profesorul poate observa reacțiile fiecărui elev, poate identifica confuziile și poate adapta explicațiile. În clasele de peste 30 de elevi, predarea devine un monolog în care mulți elevi devin spectatori pasivi.
Creșterea normei didactice cu 2-4 ore pe săptămână poate părea la prima vedere o măsură tehnică minoră. În realitate, ea reprezintă o lovitură majoră asupra calității educației.
Calculul real al orelor suplimentare: Un profesor cu normă crescută la 22 ore/săptămână și clase de 34 elevi:
114 ore suplimentare de pregătire pe an,
680 de lucrări în plus de corectat la o singură evaluare,
Scăderea cu 35% a timpului pentru pregătirea lecțiilor,
Creșterea cu 42% a nivelului de stres profesional.
Să analizăm concret: un profesor de limba română care predă la 6 clase cu 30 de elevi fiecare gestionează deja 180 de lucrări la o singură temă. Cu normele mărite și clasele extinse, același profesor ar putea ajunge să corecteze peste 250 de lucrări pentru aceeași evaluare. Unde mai este timpul pentru feedback constructiv? Unde este spațiul pentru identificarea și sprijinirea elevilor cu dificultăți?
Cercetări recente ale Universității București arată că:
38% dintre profesori prezintă deja simptome de epuizare profesională,
56% dintre cadrele didactice cu norme crescute dezvoltă probleme de sănătate,
Rata de abandon a profesiei a crescut cu 15% în ultimii doi ani.
Comasarea școlilor înseamnă distrugerea comunităților locale:
Măsura de comasare a școlilor cu mai puțin de 500 de elevi lovește direct în inima comunităților rurale. O școală nu este doar o clădire cu săli de clasă – este centrul cultural și social al unei comunități. Când închizi școala dintr-un sat, condamni acea localitate la declin demografic inevitabil.
Mai mult, transportul elevilor la distanțe mari nu doar că implică costuri suplimentare pentru familii, dar creează și probleme de siguranță și oboseală pentru copii. Un elev care călătorește zilnic 40-50 de kilometri pentru a ajunge la școală nu va avea aceeași energie și concentrare ca un copil care ajunge pe jos în 10 minute.
Plus, Consiliul Fiscal estimează că măsurile vor genera economii de doar 378 milioane lei în 2025 – o sumă care reprezintă doar 0,6% din bugetul Ministerului Educației.
Costurile ascunse calculate:
Transport școlar suplimentar: 145 milioane lei/an,
Costuri cu abandonul școlar crescut: 89 milioane lei pierderi în PIB,
Reconversia profesională a profesorilor disponibilizați: 67 milioane lei,
Închiderea și menținerea școlilor abandonate: 34 milioane lei,
Costuri medicale pentru stresul crescut al copiilor: 23 milioane lei,
Total costuri ascunse: 358 milioane lei!
Economia netă reală: 20 milioane lei (0,03% din bugetul MEC)
Pentru această economie irizorie, sistemul educațional plătește un preț devastator prin:
Scăderea calității educației prin clase supraaglomerate,
Demoralizarea corpului profesoral prin norme crescute,
Creșterea abandonului școlar prin închiderea școlilor rurale,
Reducerea echității sociale prin tăierea burselor,
Reducerea burselor: Lovitură în echitatea socială.
Tăierea fondului de burse cu 40% până în 2028 și eliminarea burselor de reziliență și excelență constituie o mișcare regresivă în privința echității sociale. Bursele nu sunt doar ajutoare financiare – sunt instrumente de politică socială care permit accesul la educație a tinerilor din familii defavorizate economic.
Un student din mediul rural, ale cărui familii trăiesc cu 1.200 lei pe lună, fără bursă nu își poate permite să studieze în oraș. Eliminarea burselor înseamnă revenirea la o educație pe criterii sociale, unde doar cei cu posibilități financiare pot aspira la studii superioare de calitate.
Poate cel mai grav aspect al acestei “reforme” este lipsa totală de fundamentare științifică. Nu există studii de impact, nu există simulări asupra efectelor pe termen lung, nu există nici măcar o analiză serioasă asupra modului în care aceste măsuri vor afecta calitatea educației.
Institutul de Științe ale Educației, care ar fi trebuit să fie consultantul principal în elaborarea acestor politici, a fost complet ignorat! Experiența altor țări, care au implementat măsuri similare cu rezultate dezastruoase, nu a fost luată în considerare.
Această abordare unilaterală reflectă o mentalitate profund greșită asupra educației, văzută nu ca un ecosistem complex care necesită echilibru și dialog, ci ca un sector care poate fi “reformat” prin măsuri administrative. În realitate, orice modificare în învățământ generează unde de șoc care se propagă timp de ani prin sistem, afectând generații întregi de elevi.
În teren este haos, ex. :
Inspectoratul Școlar Județean Dolj:
47 de directori nu știu încă dacă vor avea școli de condus,
234 de profesori nu cunosc locul de muncă pentru septembrie”
12.000 de părinți nu au primit încă informații despre reorganizare
Comună din Teleorman:
Școala cu 280 elevi urmează să fie comasată cu o școală la 18 km distanță,
Lipsa transportului public pe această rută,
67 de familii anunță că nu vor putea trimite copiii la școală.
Există soluții pentru sustenabilitatea financiară a educației fără a sacrifica calitatea:
Optimizarea cheltuielilor administrative – reducerea aparatului birocratic supradimensionat,
Digitalizarea proceselor – eliminarea costurilor cu consumabilele și simplificarea procedurilor,
Parteneriate public-private pentru infrastructură și echipamente,
Accesarea fondurilor europene dedicate educației și formării profesionale,
Redistribuirea bugetului național pentru a crește ponderea educației în PIB la 6%, conform recomandărilor UNESCO.
Solicit deci Guvernului, D-lui Ministru Daniel David suspendarea temporară și reevaluarea acestei “pseudoreforme ” sau măcar amânarea implementării cu un an școlar, timp în care să se realizeze un studiu de impact real prin consultarea reală a tuturor actorilor din sistem și dacă în urma consultarii sindicatelor din învățământ, profesorilor, experților în educație, etc., concluzia este aplicarea acestor idei, atunci cer implementarea graduală:
Pilot pe 3-4 județe în primul an,
Monitorizare și ajustare permanentă,
Extindere doar după validarea rezultatelor.
Plus
Măsuri de sprijin:
Fond special pentru transport școlar,
Programe de reconversie pentru profesori,
Sprijin psihologic pentru elevi și familii.
Fac apel la responsabilitate și solicit Domnului Prof. Univ. Dr. Daniel David, Ministrul Educației să își asume responsabilitatea pentru aceste decizii și să inițieze un dialog real cu toate părțile implicate: să se organizeze dezbateri publice în toate județele țării, să se invite experții să prezinte alternative, să se asculte vocile celor care trăiesc zilnic realitatea din sistemul educațional.
Educația nu poate fi reformată prin măsuri contabile. Ea necesită viziune, dialog și înțelegerea complexității fenomenului educațional. Profesori, părinți, elevi și experți trebuie să fie parteneri în orice reformă reală, nu victime ale unor decizii birocratice.
“Legea Bolojan” nu reprezintă o reformă, ci o regresiune în educație. În loc să modernizeze sistemul educațional, îl întoarce cu decenii în urmă, la o educație de masă, standardizată și inegalitară. Pentru economii minore pe termen scurt, condamnăm generații întregi la o educație de calitate inferioară.
Implementarea Legii 141/2025 în termenele stabilite reprezintă un experiment riscant cu sistemul educațional, cu consecințe potențial devastatoare. Datele statistice și experiența internațională demonstrează că reformele educaționale precipitate, fără fundamentare științifică și consultare adecvată, generează costuri pe termen lung mult superioare beneficiilor pe termen scurt.
România nu își poate permite să facă economii pe seama viitorului. Investiția în educație este investiția în dezvoltarea națională, în competitivitatea economică și în coeziunea socială. Orice leu economisit astăzi din educație va costa țara zeci de lei în viitor, prin pierderea capitalului uman și a capacității de inovare.
Pentru economia irizorie de 0,03% din bugetul educației, România riscă să sacrifice o generație întreagă de elevi și să destabilizeze ireversibil unul dintre cele mai importante sectoare pentru dezvoltarea națională. Este imperativă o abordare responsabilă, bazată pe dovezi și dialog, nu pe calcule birocratice și termene imposibile.
Este încă timpul pentru o abordare responsabilă, care să pună copiii și viitorul României înaintea calculelor bugetare de moment. Sistemul educațional merită respect, profesorii merită respect, iar viitorul țării noastre depinde de deciziile pe care le luăm astăzi în educație”, a declarat Cristina Dascălu, deputat AUR, vicepreședintele Comisiei pentru învățământ.
Comments are closed