„Tăiați de la voi, nu de la noi” este fraza care a divizat profund și ireversibil societatea noastră. De o parte a rămas România oficială și oficioasă, iar de cealaltă parte, milioanele de oameni simpli, pensionari, salariați, dar și sute de mii de antreprenori români. Căci, oameni buni, oficialii și oficioșii își conduc acțiunea după principiul: „Nu se poate reduce deficitul doar din reducerea cheltuielilor statului!”.
De fapt, lozinca „Nu putem reduce deficitul doar prin reducerea cheltuielilor” se traduce simplu, pe limba omului obișnuit, prin „trebuie să creștem taxele”.
Așadar, avem, pe de o parte, 19 milioane de oameni care cer un lucru cât se poate de moral: cei care au creat situația catastrofală a finanțelor statului să își asume povara refacerii echilibrului fiscal. Cei 19 milioane de oameni își strigă dorințele în stradă, deschis și curat.
Și mai avem, pe de altă parte, câteva mii, poate zeci de mii, de oficiali și oficioși care stau comod, înfundați în fotolii imense, în încăperi cu aer condiționat și care explică doct că „nu se poate acoperi reducerea deficitului bugetar doar prin reduceri de cheltuieli”.
Dar de ce nu se poate? Cine a stabilit asta? „Pe ce te bazezi, mă, al lu’ Parizianu’?”, ar fi întrebat, mucalit, Marin Preda.
Pentru a înțelege substratul lozincii „Nu se poate reduce deficitul doar din reducerea cheltuielilor” ar fi util să vedem cine participă la efortul de manipulare, cine luptă sub această lozincă.
Avem, în această tabără, cam tot statul român, de la vladică până la opincă, adică de la președintele Dan până la cel mai mic director din cea mai mică primărie din țară: miniștri, secretari de stat, parlamentari, șefi și șefuleți de la sute de agenții și autorități, primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene, nenumărați membri ai diverselor comitete și comisii înființate pentru mii de cauze închipuite.
Asta ar fi România oficială.
Dar, alături de România oficială, avem România oficioasă sau para-oficială, adică pe cei care trăiesc în simbioză cu statul: unii dintre ziariștii și „experții” care se alimentează cu subvențiile de la stat pentru partide, consultanții politici sau economici plătiți tot din fonduri publice să ne demonstreze că avem nevoie de un stat din ce în ce mai extins, bancherii care trăiesc lejer de pe urma împrumuturilor date statului, directorii firmelor multinaționale sau chiar câțiva patroni români care prosperă din îngrădirea libertății economice.
Alături de România oficială și de România oficioasă vom regăsi cea mai perversă și extinsă birocrație de pe glob, și anume birocrația Comisiei Europene, dar și o armată bine ascunsă sub denumirea de „instituții financiare internaționale”.
Deci, să fie clar: de câte ori veți auzi „experți”, bancheri, consultanți spunând că statul are nevoie de taxe mai mari, de fapt este vorba de bani mai mulți pentru cheltuit de guvern în folosul marilor grupuri financiare.
Ei bine, toată această situație este evident tristă. Dar suntem oare condamnați să creștem taxele doar pentru că așa ni se spune pe toate canalele oficiale? Există, oare, și o viață în care statul își poate reduce cheltuielile?
Păi sigur că există, oameni buni. De exemplu, statul nostru poate funcționa foarte bine și cu 300 de parlamentari în loc de 464. Procesul ridicării partinice a mâinii este același, indiferent cu cât îl multiplici.
Și nici nu avem nevoie de câte peste 20 de comisii parlamentare la Senat și la Camera Deputaților. Ar fi arhi-suficiente câte 10 comisii parlamentare. De ce 10 comisii? Păi cam de atâtea ministere ar fi nevoie și la guvern: Interne, Apărare, Externe, Justiție, Finanțe, Muncă, Educație și Cultură, Economie, Agricultură și Sănătate.
De ce nu poate un Minister al Economiei să cuprindă și transporturile, și energia, și comunicațiile, și turismul? Ce diferențe principiale există?
Agenții și autorități guvernamentale? Nu mai mult de 20, chiar dacă este nevoie de schimbări majore de concepție.
Ce funcție specifică îndeplinește CNA? Amendează stațiile TV? Păi asta o poate face și justiția, oricum toate amenzile ajung în instanță.
Licențiază stații radio și TV? Asta o poate face un ANCOM reformat și comasat cu ANRE și Autoritatea de Reformă Feroviară.
Ce face așa de specific CNSC? Judecă contestarea unor licitații, adică ceea ce poate soluționa orice instanță.
La fel și tot ceea ce face CNCD se poate rezolva tot în instanță.
Avem nevoie de consilii de administrație la fiecare companie a statului? De ce nu putem avea un singur administrator? Oricum, deciziile nu le ia decât ministrul sau primarul care conduce în mod real.
Avem nevoie de „city manager”? Atunci de ce mai alegem primarii?
Avem nevoie ca statul să decidă ce investiții străine au voie să se facă și care nu? Nu e mai simplu să dai o lege cu condiții pentru investiții și statul doar să verifice respectarea acelor condiții?
Avem nevoie de zeci de mii de formulare pentru fisc sau pentru ITM sau pentru mai știu eu ce agenții? Nu cumva toate aceste formulare sunt, de fapt, destinate să creeze funcții publice tocmai bune de umplut cu activiștii de partid?
Avem nevoie de primării în localități sub 10.000 de locuitori? De ce? Pentru a îngroșa numărul de birouri, servicii și departamente?
Hai să simplificăm și statul și să creăm reguli mai limpezi.
De exemplu, de ani buni noi avem venituri din taxe și contribuții în jur de 27% din PIB (16,5% venituri fiscale și 10,7% contribuții). Și încă vreo 2,5-3% venituri nefiscale plus aproximativ 2,5% sume primite de la UE. Un total de 32,5-33% din PIB venituri.
Și iată pe ce cheltuim banii: 12,7% din PIB asistență socială (doar vreo 8-9% din PIB pentru pensii), 9,3% salariile bugetarilor, 5,3% bunuri și servicii și peste 2% din PIB pentru dobânzi.
Vreo 3% din PIB cheltuim din banii europeni pe care îi luăm (la sumele atrase adăugăm cofinanțarea). Plus 3,5-4% cheltuieli de capital, 1-2% subvenții, alte 1-2% transferuri între instituții. Se ajunge pe la 41-42% din PIB.
De ce nu s-ar putea limita, prin lege, cheltuielile cu salariile bugetarilor la 8% din PIB? Desigur, desființând funcțiile publice fantomă, inventate doar pentru a spori birocrația.
Cheltuielile cu bunurile și serviciile pot fi și ele limitate la 4% din PIB. Cum? Păi simplu: dacă elimini funcții publice, acestea nu vor mai consuma resurse.
Fără investiții pe care nu ni le permitem, fără cheltuieli inutile, am ajunge cu investițiile la un rezonabil 5% din PIB, mai ales reducând risipa contractelor cu prețuri „ajustate” fără nicio legătură cu piața reală.
Dobânzile ar scădea pronunțat într-o astfel de organizare și s-ar limita la maximum 1,3-1,4% din PIB, așa cum este media în Europa.
Dar pentru a construi un astfel de stat minimal este nevoie de un pas simplu: redemocratizarea țării, revenirea la libertate economică și la capitalism. Piața nu mai trebuie suprareglementată, iar firmele trebuie lăsate să respire.
Ajungând aici, să spunem un lucru esențial: pentru a avea un capitalism real, trebuie să repunem la baza societății principiul libertății. Ai libertății de exprimare și al libertății economice.
Suntem oare pregătiți pentru revenirea la democrație reală și la capitalism real?”, declară liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
Comments are closed