Avrămescu Ștefăniță- Alin – Declarație politică – Discursul lui JD Vance arată adevărul – România este condusă de un sistem ilegitim!

Declarația vicepreședintelui SUA, JD Vance, confirmă ceea ce milioane de români știu deja: anularea alegerilor prezidențiale a fost un abuz și o lovitură gravă dată democrației din România. Într-o democrație autentică, votul oamenilor este suveran, iar rezultatele alegerilor sunt respectate. Dar în România un sistem corupt a decis să anuleze voința poporului și să fure turul 2 al alegerilor prezidențiale!

 

Declarația lui JD Vance nu este doar o observație externă. Este o confirmare oficială a ceea ce românii au strigat în stradă: alegeri furate! Acum, chiar și la nivel internațional, se vede clar că regimul de la București a acționat abuziv, sub pretextul unor justificări false, pentru a-și menține puterea.

 

Acesta a transmis un mesaj fără echivoc liderilor politici din România: poziția oficială a Statelor Unite este că oamenii trebuie să fie lăsați să gândească, să vorbească și să voteze liber. Aceste principii reprezintă baza democrației. Puterea aparține cetățenilor, nu unei elite politice vremelnice!

 

JD Vance a fost la fel de ferm și în mesajul său către Europa: dacă vă temeți de propriii voștri cetățeni, America nu vă poate ajuta! Liderii europeni trebuie să înțeleagă că nu poți câștiga alegeri prin suprimarea libertății de exprimare a cetățenilor, așa cum vedem că se tot întâmplă. Democrația nu înseamnă impunerea unui regim prin forță, ci respectarea voinței poporului.

 

La mai bine de două luni de la anularea alegerilor prezidențiale, autoritățile române nu au oferit nicio dovadă clară care să justifice această decizie fără precedent. Klaus Iohannis și regimul său aveau datoria să explice românilor motivele acestei anulări, însă au ales tăcerea. Într-un stat de drept, transparența și răspunderea sunt esențiale.

 

Dacă Iohannis a decis să se sustragă de la clarificarea situației, măcar Ilie Bolojan ar trebui să își asume responsabilitatea și să ofere românilor răspunsurile pe care le merită. Anularea unui proces electoral nu poate rămâne fără explicații, iar românii trebuie să știe adevărul.

 

AUR a fost încă de la început vocea cea mai fermă în fața acestui abuz. Nu putem accepta să asistăm pasivi la instaurarea unui regim autoritar! Când votul unui popor devine irelevant, când alegerile pot fi anulate de un grup restrâns de persoane, atunci România nu mai este o democrație, ci un regim autoritar mascat.

 

Singura soluție pentru a readuce țara pe un traseu democratic este reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Românii trebuie să fie cei care decid viitorul țării, nu judecătorii CCR. Orice altă cale înseamnă oficializarea unui sistem ilegitim, iar AUR nu va permite ca România să fie transformată într-o dictatură!

 

Discursul lui JD Vance este un semnal de alarmă. România trebuie să se ridice și să ceară dreptate! Românii au nevoie de alegeri libere, de transparență și de lideri care să respecte votul popular

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor a mers cu un mandat clar la consultările organizate de președintele […]
Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Domnul Deputat George-Nicolae SIMION Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Domnul Deputat George-Nicolae SIMION Circumscripția […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Domnul Deputat George-Nicolae SIMION Circumscripția electorală: nr. […]