Silviu-Titus Păunescu – Întrebare parlamentară – În câte cazuri a fost condamnată țara noastră la CEDO pentru încălcări ale drepturilor persoanelor cu dizabilități instituționalizate sau internate în spitale de psihiatrie

Adresată:

Domnului Radu MARINESCU, Ministrul Justiției

De către: Deputat Silviu-Titus PĂUNESCU

Circumscripția electorală: nr. 14, Constanța

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 23.01.2024

Obiectul întrebării: În câte cazuri a fost condamnată țara noastră la CEDO pentru încălcări ale drepturilor persoanelor cu dizabilități instituționalizate sau internate în spitale de psihiatrie

 

Domnule ministru,

De mai bine de 20 de ani, România și-a luat angajamentul că va reforma serviciile de sănătate mintală, elaborând o lege nouă, o strategie de reformă și un plan pentru a o pune în aplicare, în cadrul veșnicelor reforme fără fond care, din nefericire, au definit absolut toate guvernele post-decembriste.

Chiar dacă peste 1.500 de oameni mor în fiecare an în instituțiile publice de sănătate mintală și protecție a persoanelor cu dizabilități, după cum o dovedește acțiunea de monitorizare făcută de Centrul de Resurse Juridice de-a lungul anilor, în pofida acestor informații, niciun guvern nu a prioritizat reformarea sănătății mintale și dezinstituționalizarea psihiatriei.

Cum acest subiect pare a fi unul secundar în agenda politică a partidelor de la noi, cu atât mai mult a instituțiilor care ar trebui să garanteze dreptul constituțional la viață al cetățenilor, domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți în câte cazuri România a fost condamnată de CEDO pentru încălcări ale drepturilor persoanelor cu dizabilități instituţionalizate sau internate în spitale de psihiatrie, precum și la care este cuantumul despăgubirilor plătite de statul român și dacă acestea au fost recuperate de la persoanele/instituțiile vizate în condamnările CEDO.

Solicit răspuns în scris.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o […]