Darius Pop – întrebare către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Situația electrificării căilor ferate din România

Către: Domnul Sorin-Mihai GRINDEANU, ministrul transporturilor și infrastructurii

 De la: Domnul Darius POP, deputat în circumscripția electorală nr.26 Maramureș

Obiectul întrebării: Situația electrificării căilor ferate din România

Stimate domnule ministru,

Astăzi, conform datelor statistice, România însumează mai bine de 10.628 de kilometri de cale ferată, dintre care 4.030 km sunt electrificați, adică pe un procent de aproape 38% din rețea se pot transporta călători și mărfuri cu ajutorul locomotivelor electrice.

Din câte știm, singurul proiect la care s-a lucrat după 1989 este Magistrala 704 care face legătura între județele Vrancea și Galați, unde electrificarea unui tronson de 82 de kilometri, între Doaga și Barboși, a început în urmă cu mai bine de treizeci de ani, prin Decretul de Stat 87/1989!

Vă rog să îmi transmiteți,, domnule ministru, ce sume s-au alocat din 1990 până în prezent pentru lucrări de electrificare a tronsoanelor CFR din România, defalcat, pentru fiecare an în parte, care este numărul actual de kilometri electrificați, ce lucrări sunt în desfășurare, pe ce tronsoane, care sunt depășirile de timpi de execuție, precum și câți kilometri veți elecrifica, efectiv, în anul 2024.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministru al Educației și Cercetării De către: Senator Costache CHERTIF Circumscripția […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]