Boris Volosatîi – întrebare către Guvernul României – Numărul de reprezentanți ai UDMR în actuala guvernare PSD-PNL

Adresată:  Domnului Ion-Marcel CIOLACU, prim-ministru al Guvernului României,

De către: Deputat Boris VOLOSATÎI, vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării

Circumscripția: nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara graniţelor ţării

Data: 12/07/2023

Obiectul întrebării: Numărul de reprezentanți ai UDMR în actuala guvernare PSD-PNL

Stimate domnule prim-ministru,

Gulyas Gergely, înalt funcționar cu rang de ministru, șef al Cancelariei prim-ministrului Ungariei Viktor Orban, a deplâns, la 18 iunie 2023, ”scoaterea UDMR de la guvernare”, subliniind că astfel, chipurile, ar începe ”o perioadă mai dificilă pentru maghiarii din România”.

Potrivit agenției maghiare de știri MTI, ministrul Gulyas Gergely a declarat: ”În România a încetat situaţia avantajoasă pentru maghiari, cea a participării UDMR la guvernare, în consecinţă va urma o perioadă mai dificilă pentru naţionalitatea maghiară din această ţară“.

Declarația oficialului maghiar a rămas fără nicio reacție din partea oficialităților române.

Mai mulți observatori ai vieții politice din România constată că un număr mare de reprezentanți ai UDMR au fost păstrați în funcții în structurile guvernamentale: secretari de stat, subsecretari de stat, prefecți, subprefecți, șefi de agenții, departamente și institute, directori etc. și că niciun funcționar public promovat în structurile guvernamentale de către UDMR în timpul guvernului Nicolae Ciucă (PSD-PNDL-PSD), nu a fost retras sau nu s-a retras din funcție odată cu instalarea guvernului condus de dumneavoastră.

Menținerea reprezentanților UDMR în administrația publică centrală a României atestă rămânerea efectivă a UDMR la guvernare.

Având în vedere cele expuse mai sus, vă rugăm respectuos să ne transmiteți:

  1. Numărul exact al înalților funcționari publici (secretari de stat, subsecretari de stat, prefecți, subprefecți, șefi de agenții, departamente sau institute, directori etc.) numiți în funcții în guvernarea Ciucă ca reprezentanți ai UDMR și menținuți în prezent în aceste funcții.

2. Lista nominală a acestor funcționari publici promovați de UDMR, cu indicarea funcției, structurii din care face parte și a datei numirii, desemnării, precum și a datei eventualei eliberări din funcția publică deținută.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Niculina Stelea, senator AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul PSD – PNL – UDMR […]
Senatorul Aur, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul bugetar generat […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Tánczos BARNA, Ministrul Finanțelor De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU […]
Adresată: Domnului Attila CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Deputat Cristina Emanuela […]