Lilian Scripnic – declarație politică – Vânzarea de neam și nepăsarea unei clase politice care conduce România de 33 de ani

Nedreptățile, interesele personale, incompetența, mojiciile, vânzarea de neam și nepăsarea unei clase politice care conduce România de 33 de ani, au făcut, sâmbătă, 06.05.2023, ca peste 15.000 de oameni adunați din toate colțurile țării să participe la o adunare populară prin care să-și manifeste dezacordul total față de legile care sunt în acest moment în circuitul legislativ al Parlamentului.

Vorbesc despre:

  • Legea ,,Barnevernet” (PL-x 145);
    • Legea privind guvernanţa corporativă (PL-x 143);
    • Legea executărilor silite dispuse din străinatate cu semnătură electronică (PL-X 144);
    • Legea ,,Orașelor de 15 minute” ( PL-x 47/2023), care este o invenție a fostei securități și care iată este reînviată de nomenclatura neomarxistă și neocomunistă aflată în vârful unicului partid PSD-PNL-UDMR, susținuți de USR.

Durerile unor oameni care în alt context nu pot fi cunoscute de politicienii care trăiesc în bulele lor de privilegii bugetare, au putut fi auzite în cadrul acestui exercițiu de democrație autentică!

Românii nu sunt de acord cu modul în care li se vinde viitorul, li se amanetează familia și li se îngrădesc libertățile de către niște personaje care primesc aceste directive în plic și care nu au discernământul necesar, demnitatea sau curajul să respingă propunerile antinaționale care aservesc complet România intereselor străine.

Protestul inițiat de partidul AUR dezvăluie și modul în care politicienii și-au aservit o bună parte din media națională. O adunare populară care mărșăluiește în mijlocul capitalei, strigând și revendicând libertatea și siguranța națională, a trecut efectiv neobservată de trusturi de presă care domină sectorul media al României. Doar câteva televiziuni au relatat evenimentul important care a avut loc în data de 06.05.2023.

Sistemul dictatorial prin care se încearcă a se menține păstrarea la putere a unei clase politice corupte își va găsi sfârșitul în propriile capcane pe care le întinde românilor.

Manipularea presei, îngrădirea libertăților, stricarea legilor educației, atingerea familiilor, vânzarea ultimelor resurse, vor face ca furia populară să amendeze grav acest plan demonic de dezumanizare la care și PNL-PSD-UDMR-USR au achiesat.

NU UITAȚI: Românii au în gena națională lupta pentru libertate, așa cum ne spune chiar și un vers al imnului național  – ,,Viaţă-n libertate ori moarte” strigă toţi!

Sus națiunea română!

Hristos pentru România!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]