George Simion – întrebare către Guvernul României – Sectorul minier românesc

Către: Domnul Nicolae Ionel CIUCĂ, Prim-ministrul Guvernului României

De la: Domnul George-Nicolae SIMION, deputat în circumscripția electorală nr. 42 București

Subiectul întrebării: Sectorul minier românesc

                                  Stimate domnule Prim-ministru,

În 1990, în întreg sectorul minier românesc, precum și în industriile conexe din cele cinci mari zone miniere ale României, lucrau aproximativ un milion de persoane.

Noul context al crizei energetice, dar și proasta gestiune a liberalizării pieței de energie a demonstrat, clar, că energía electrică produsă din cărbune este mai ieftină decât cea care are ca sursă gazele naturale, dacă ne gândim la creșterea masivă a prețului combustibilului gazos după perioada pandemiei și, din păcate, nici măcar în acest moment istoric avantajos pentru noi, companiile de stat românești nu au reușit să producă energie ieftină, care să compenseze diminuarea producției de gaze naturale.

Conform declarațiilor domnului Dumitru Chisăliță, care este expert în domeniu și președintele Asociației Energiei Inteligente, România ar trebui să facă investiții de peste 100 de miliarde de euro pentru a putea supraviețui energetic fără cărbune! În schimb, țara noastră și-a asumat, ca țintă, ”scoaterea din uz a 4.59 Gwe capacitate pe cărbune până în anul 2032, conform Planului Național de Redresare și Reziliență al Guvernului României”.

Prin urmare, stimate domnule prim-ministru, vă rog să îmi răspundeți, punctual, următoarelor întrebări:

  1. Câte exploatări miniere s-au deschis in ultimii 30 de ani în România și unde anume?
  2. Care este numărul de persoane care încă mai lucrează în sectorul minier și în industriile conexe?
  3. Aveți cunoștință despre faptul că la Băița, in județul Bihor, s-au îngropat gunoaie în minele închise 
  4. Are în intenție, Guvernul pe care îl conduceți, să redeschidă minele Dobrești și Borozel din Bihor?
  5. Care este cuantumul pe care România trebuie să îl investească în sectorul energetic pentru a compensa închiderea totală a capacităților pe cărbune până în anul 2032 și cât din această sumă a fost investit până astăzi?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]