Antonio Andrușceac – „Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal”

CĂTRE,

BIROUL PERMANENT AL SENATULUI

În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 din Constituția României, republicată și cu prevederile art. 92 alin. (1) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintăm propunerea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal spre dezbatere și adoptare.

În temeiul art. 111 alin. (1) din Constituția României, republicată vă adresăm rugămintea de a solicita Guvernului, să comunice punctul de vedere asupra prezentei propuneri legislative și informații privind implicațiile bugetare generate de aceasta – fișa financiară.

Conform prevederilor art. 113 din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, solicităm procedura de urgență pentru această iniţiativă legislativă.

De asemenea, adresăm rugămintea de a solicita, avizul Consiliului Legislativ și  avizul Consiliului Economic și Social.

PENTRU INIȚIATORI:

DEPUTAT:  GEORGE  NICOLAE SIMION          

DEPUTAT:   ANTONIO ANDRUSCEAC                

EXPUNERE DE MOTIVE

În ultimii ani, ca urmare a impactului negativ asupra economiei cauzat de înghețarea activității în numeroase sectoare de activitate în perioada pandemică dar și de încetinirea creșterii economice cauzată de incertitudinile și temerile produse de izbucnirea războiului la granițele țării, au apărut dezechilibre bugetare majore cauzate de creșterea cheltuielilor bugetare efectuate pentru achiziționarea a numeroase produse farmaceutice precum și cu oferirea sprijinului umanitar și militar în acord cu politica externă a României. Situația descrisă a acutizat atât problemele bugetare deja existente, dar și problemele sociale cu care țara noastră se confrunta la sfârșitul anului 2019, motiv pentru care Statul trebuie să ia urgent măsuri pentru creșterea veniturilor bugetare dar și pentru protejarea persoanelor care sunt cel mai greu atinse de problemele sociale, și anume contribuabilii care au mai multe persoane în întreținere, această din urmă măsură fiind de natură a încuraja și natalitatea, problemă majoră și prioritară a statului român.

Această situație impune luarea unor măsuri urgente de creștere a solidarității sociale între persoanele fizice și juridice care au o situație materială solidă și consolidată și păturile defavorizate – cele mai încercate în ultimii 3 ani – a căror Situație materială nu încetează să se deterioreze.

Totodată, aceste măsuri vor fi corelate cu măsuri de încurajare a marilor contributori, dar și cu unele măsuri fiscale menite să simplifice colectarea impozitelor și să o facă mai previzibilă și mai transparentă, fiind astfel evitate atât eventualele abuzuri sau acte de corupție din partea organelor fiscale cât și eliminată posibilitatea realizării de către marii contribuabili a unor „optimizări fiscale” neloiale față de statul român.

Propunerea legislativă aduce modificări punctuale în Codul fiscal care au ca scop creșterea veniturilor bugetare prin impozitarea marilor contribuabili persoane juridice și fizice cu cote fixe procentuale stabilite pe praguri de venituri și, respectiv, averi deținute în vederea suportării deducerilor fiscale oferite contribuabililor care au întreținere mai multe persoane.

Astfel, propunem completarea Legii nr. 227/2015  privind Codul Fiscal si adăugarea, după articolul 18 a unui nou articol care introduce un regim special de impozitare a unor categorii de contribuabili persoane juridice care realizează venituri anuale mai mari de 50.000.000 lei.

În acest sens după articolul 18 se introduce un nou articol, articolul 181 care introduce în Codul fiscal o excepție pentru contribuabilii care desfășoară activități de natura extracției, rafinării sau comercializării produselor petroliere și a gazelor naturale precum și contribuabilii care desfășoară activități în baza unor contracte de asociere pentru desfășurarea unor astfel de activități.

Măsura are în vederea înregistrarea de către acești contribuabili a unor creșteri semnificative ale veniturilor în perioade dificile din punct de vedere economic și social și o inexplicabilă stagnare concomitentă a profitabilității cauzată de creșterea cheltuielilor.

Toate aceste motive justifică introducerea unui prag special de impozitare de 5% din veniturile anuale obținute de către marii contribuabili ce desfășoară activități în domeniile mai sus amintite, respectiv pentru marii contribuabili care desfășoară activități de natura extracției, rafinării sau comercializării produselor petroliere.

Se propune prin inițiativa legislativă modificarea alineatului (2) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal și se stabilește o impozitare a pensiilor, introducând o cotă de impozitare de 90% din venitul impozabil lunar pentru diferența de pensie ce depășește 11 salarii minime brute pe țară.

În stabilirea acestei cote și a acestui prag de impozitare s-a avut în vedere faptul că în Legea 153/2017 Președintele României are o indemnizație legală de 12 salarii minime brute pe țară, precum și faptul că, la nivel de principiu, nimeni nu ar trebui să primească sume de bani de la bugetul general consolidat al statului mai mari decât cele primite de cel mai înalt demnitar al statului român, Președintele României.

Pentru aceste motive și plecând de la acest principiu, s-a stabilit o cotă de impozitare de 90% din venitul impozabil lunar pentru diferența de pensie ce depășește valoarea a 11 salarii minime brute pe țară, astfel fiind impozitate cu 90% toate sumele provenite din pensii care depășesc 11 salarii brute minime pe țară.

Reglementarea introduce în fiscalitatea română noțiunea de „mare avere” pentru contribuabilul român persoană fizică, pragul inferior al marilor averi fiind stabilit la zece milioane de euro, spre deosebire de cel reglementat în alte state ale Uniunii Europene unde, cum e în cazul Franței, unde impozitul pe marile averi este datorat după depășirea unei averi de 1,2 milioane de euro.

La stabilirea acestui prag înalt de impozitare a marilor averi a fost avută în vedere necesitatea creșterii avuției cetățenilor români și a posibilității acestora de a dezvolta afaceri pentru sporirea bunăstării generale, dar și obligația celor a căror avere a depășit pragul de 50.000.000 lei să contribuie în mod special, personal și direct la creșterea nivelului general de trai și al dezvoltării țării în care trăiesc și realizează profituri, această contribuție specială fiind făcută în interes atât în personal cât și general.

Astfel sunt introduse trei praguri de impozitare, după cum urmează:

– un impozit de solidaritate în valoare 1% pe an din valoarea totală a averii pentru Contribuabilii persoane fizice a căror venituri, cumulate cu valoarea câștigurilor, a activelor mobiliare cu valoare mai mare de 10 000 lei (10 000 euro), precum și a terenurilor și a construcțiilor existente în patrimoniul acestora la data de 31 decembrie a anului anterior depășește 50.000.000  lei (zece milioane euro);

 – un impozit de solidaritate în valoare 2% pe an din valoarea totală a averii pentru Contribuabilii persoane fizice a căror venituri, cumulate cu valoarea câștigurilor, a activelor mobiliare cu valoare mai mare de 50 000 lei (10 000 euro), precum și a terenurilor și a construcțiilor existente în patrimoniul acestora la data de 31 decembrie a anului anterior depășește 500.000.000 lei (o sută de milioane euro);

– un impozit de solidaritate în valoare 3% pe an din valoarea totală a averii pentru Contribuabilii persoane fizice a căror venituri, cumulate cu valoarea câștigurilor, a activelor mobiliare cu valoare mai mare de 50 000 lei (10 000 euro), precum și a terenurilor și a construcțiilor existente în patrimoniul acestora la data de 31 decembrie a anului anterior depășește 5.000.000.000 lei (un miliard euro);

Impozitul de solidaritate va fi calculat pe întreaga avere declarată și va fi datorat la nivelul stabilit de lege până la scăderea averii sub pragul legal stabilit, astfel că nici o persoană a cărei avere nu depășește 50.000.000 lei nu va fi impozitat cu impozitul de solidaritate, indiferent de averea deținută anterior anului fiscal de raportare.

Pentru stabilirea impozitului de solidaritate datorat persoanele fizice a căror avere estimată depășește 50.000.000 lei sunt obligate să întocmească anual o declarație de avere și să o depună la Agenția Națională de Administrare Fiscală – ANAF.

Impozitul de solidaritate este mijlocul prin care deținătorii marilor averi își manifestă solidaritatea față de concetățenii lor și, în același timp, reprezintă modalitatea prin care aceștia ajută la dezvoltarea statului care le-a creat condițiile pentru realizarea unor acumulări materiale importante.

Reglementarea propune și extinderea sferei deducerilor personale pentru contribuabilii care au una sau mai multe persoane în întreținere și care realizează venituri peste nivelul prevăzută la alineatul (3) al art. 77 și până la limita de 20.000 lei, după cum urmează:

“(i) pentru contribuabilii care au o persoană în întreținere – 20% din impozitul pe venit datorat;

(ii) pentru contribuabilii care au două persoane în întreținere – 30% din impozitul pe venit datorat;

(iii) pentru contribuabilii care au trei persoane în întreținere – 40 % din impozitul pe venit datorat;

(iv) pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreținere – 50% din impozitul pe venit datorat.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 20.000 lei nu se acordă deducerea personală de bază.”

Scopul deducerilor din impozitul pe venit este sprijinirea contribuabililor care au îngrijire mai multe persoane (copii, părinți, soți) și, în același timp, încurajarea persoanelor active, cu venituri medii să procreeze, statul asumându-și indirect (prin deducerile personale reglementate prin prezenta lege) și direct (prin alocațiile legale pentru copii) o parte din cheltuielile cu creșterea copiilor, ca parte a politicii naționale de creștere a demografiei.

Prezenta reglementare fiscală este de natură a încuraja munca și constituie o măsură directă pentru stoparea declinului demografic precum și pentru încurajarea întoarcerii în țară a românilor din diaspora.

PENTRU INIȚIATORI:

DEPUTAT:  GEORGE  NICOLAE SIMION           

DEPUTAT:   ANTONIO ANDRUSCEAC               

LEGE pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Parlamentul României adoptă prezenta lege:

Articol unic –  Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, modifică și se completează după cum urmează:

  1. După art. 18 se introduce un nou articol, art. 181, care va avea următorul cuprins:  

„Art. 181Regimul special pentru contribuabilii care desfășoară activități de natura extracției, rafinării sau comercializării produselor petroliere, a gazelor naturale și a derivatelor acestora.

Contribuabilii care desfășoară activități de natura extracției, rafinării sau comercializării produselor petroliere, a gazelor naturale și a derivatelor acestora ce au venituri anuale mai mari de 50.000.000 lei, inclusiv contribuabilii care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere pentru activitățile prevăzute în acest articol, sunt obligați la plata impozitului în cotă de 5% aplicat veniturilor înregistrate.”

  • La articolul 77, alineatului (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

“(4) Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de până la nivelul prevăzut la alin. (3) inclusiv, deducerile personale de bază se stabilesc potrivit următorului tabel:

Persoane aflate în întreținere
fără1 pers.2 pers.3 pers.4 și peste
Venit brut lunarProcent din salariul minimProcent din salariul minimProcent din salariul minimProcent din salariul minimProcent din salariul minim
de la…. la…
1salariul minim20,00%25,00%30,00%35,00%45,00%
salariul minim + 1 leusalariul minim + 50 lei19,50%24,50%29,50%34,50%44,50%
salariul minim + 51 leisalariul minim + 100 lei19,00%24,00%29,00%34,00%44,00%
salariul minim + 101 leisalariul minim + 150 lei18,50%23,50%28,50%33,50%43,50%
salariul minim + 151 leisalariul minim + 200 lei18,00%23,00%28,00%33,00%43,00%
salariul minim + 201 leisalariul minim + 250 lei17,50%22,50%27,50%32,50%42,50%
salariul minim + 251 leisalariul minim + 300 lei17,00%22,00%27,00%32,00%42,00%
salariul minim + 301 leisalariul minim + 350 lei16,50%21,50%26,50%31,50%41,50%
salariul minim + 351 leisalariul minim + 400 lei16,00%21,00%26,00%31,00%41,00%
salariul minim + 401 leisalariul minim + 450 lei15,50%20,50%25,50%30,50%40,50%
salariul minim + 451 leisalariul minim + 500 lei15,00%20,00%25,00%30,00%40,00%
salariul minim + 501 leisalariul minim + 550 lei14,50%19,50%24,50%29,50%39,50%
salariul minim + 551 leisalariul minim + 600 lei14,00%19,00%24,00%29,00%39,00%
salariul minim + 601 leisalariul minim + 650 lei13,50%18,50%23,50%28,50%38,50%
salariul minim + 651 leisalariul minim + 700 lei13,00%18,00%23,00%28,00%38,00%
salariul minim + 701 leisalariul minim + 750 lei12,50%17,50%22,50%27,50%37,50%
salariul minim + 751 leisalariul minim + 800 lei12,00%17,00%22,00%27,00%37,00%
salariul minim + 801 leisalariul minim + 850 lei11,50%16,50%21,50%26,50%36,50%
salariul minim + 851 leisalariul minim + 900 lei11,00%16,00%21,00%26,00%36,00%
salariul minim + 901 leisalariul minim + 950 lei10,50%15,50%20,50%25,50%35,50%
salariul minim + 951 leisalariul minim + 1.000 lei10,00%15,00%20,00%25,00%35,00%
salariul minim +1001 leisalariul minim + 1.050 lei9,50%14,50%19,50%24,50%34,50%
salariul minim + 1.051 leisalariul minim + 1.100 lei9,00%14,00%19,00%24,00%34,00%
salariul minim + 1.101 leisalariul minim + 1.150 lei8,50%13,50%18,50%23,50%33,50%
salariul minim + 1.151 leisalariul minim + 1.200 lei8,00%13,00%18,00%23,00%33,00%
salariul minim + 1.201 leisalariul minim + 1.250 lei7,50%12,50%17,50%22,50%32,50%
salariul minim + 1.251 leisalariul minim + 1.300 lei7,00%12.00%17,00%22,00%32,00%
salariul minim + 1.301 leisalariul minim + 1.350 lei6,50%11,50%16,50%21,50%31,50%
salariul minim + 1.351 leisalariul minim + 1.400 lei6,00%11,00%16,00%21,00%31,00%
salariul minim + 1.401 leisalariul minim + 1.450 lei5,50%10,50%15,50%20,50%30,50%
salariul minim + 1.451 leisalariul minim + 1.500 lei5,00%10,00%15,00%20,00%30,00%
salariul minim + 1.501 leisalariul minim + 1.550 lei4,50%9,50%14,50%19,50%29,50%
salariul minim + 1.551 leisalariul minim + 1.600 lei4,00%9,00%14,00%19,00%29,00%
salariul minim + 1.601 leisalariul minim + 1.650 lei3,50%8,50%13,50%18,50%28,50%
salariul minim + 1.651 leisalariul minim + 1.700 lei3,00%8,00%13,00%18,00%28,00%
salariul minim + 1.701 leisalariul minim + 1.750 lei2,50%7,50%12,50%17,50%27,50%
salariul minim + 1.751 leisalariul minim + 1.800 lei2,00%7.00%12,00%17,00%27,00%
salariul minim + 1.801 leisalariul minim + 1.850 lei1,50%6,50%11,50%16,50%26,50%
salariul minim + 1.851 leisalariul minim + 1.900 lei1,00%6,00%11,00%16,00%26,00%
salariul minim + 1.901 leisalariul minim + 1.950 lei0,50%5,50%10,50%15,50%25,50%
salariul minim + 1.951 leisalariul minim + 2.000 lei0,00%5,00%10,00%15,00%25,00%
  • La art. 77, după alin (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41) cu următorul cuprins

„ (41) Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste nivelul celor prevăzute la alin. (3) inclusiv și până la 20.000 lei inclusiv, deducerea personală de bază se acordă astfel:

(i) pentru contribuabilii care au o persoană în întreținere – 10% din impozitul pe venit datorat;

(ii) pentru contribuabilii care au două persoane în întreținere – 20% din impozitul pe venit datorat;

(iii) pentru contribuabilii care au trei persoane în întreținere – 30 % din impozitul pe venit datorat;

(iv) pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreținere – 50% din impozitul pe venit datorat.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 20.000 lei nu se acordă deducerea personală de bază.”  

  • La articolul 101, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de impunere de 10% asupra venitului impozabil lunar din pensii și a unei cote de 90% din venitul impozabil lunar pentru ceea ce depășește valoarea a 11 salarii minime brute pe țară.”

  • După articolul 500, se introduce un nou titlu, Titlul X1 „IMPOZITUL DE SOLIDARITATE PE MARILE AVERI” alcătuit dintr-un articol, articolul 5001, cu trei litere, literele a), b) și c), cu următorul cuprins:

„Art. 5001

  1. Contribuabilii persoane fizice ale căror venituri, cumulate cu valoarea câștigurilor, a activelor mobiliare cu valoare mai mare de 10 000 euro, precum și a terenurilor și a construcțiilor existente în patrimoniul acestora la data de 31 decembrie a anului anterior, care depășesc 50.000.000 lei, sunt obligați la plata unui impozit de solidaritate, suplimentar, în valoare 1% pe an din valoarea totală a averii.
  2.  Contribuabilii persoane fizice ale căror venituri, cumulate cu valoarea câștigurilor, a activelor mobiliare cu valoare mai mare de 10 000 euro, precum și a terenurilor și a construcțiilor existente în patrimoniul acestora la data de 31 decembrie a anului anterior care depășesc 500.000.000 lei, sunt obligați la plata unui impozit de solidaritate, suplimentar,  în valoare 2% pe an din valoarea totală a averii.
  3. Contribuabilii persoane fizice ale căror venituri, cumulate cu valoarea câștigurilor, a activelor mobiliare cu valoare mai mare de 10 000 euro, precum și a terenurilor și a construcțiilor existente în patrimoniul acestora la data de 31 decembrie a anului anterior care depășesc  5.000.000.000 lei sunt obligați la plata unui impozit de solidaritate, suplimentar,  în valoare 3% pe an din valoarea totală a averii.”
  • După articolul 5001, se introduce un nou articol, art. 5002, care va avea următorul cuprins:

„Art. 5002 Contribuabilii prevăzuți la art. 5001, literele a) – c) sunt obligați să întocmească și să depună anual o declarație de avere corespunzătoare la ANAF.”

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]