Albișteanu Mihail și Ivănuță Cristian – întrebar ecătre M.A.E. – Efectuarea lucrărilor de dragare pe Canalul Bâstroe

Către: Ministerul Afacerilor Externe, domnului Bogdan AURESCU

De la: Mihail ALBIȘTEANU, Cristian-Daniel IVĂNUȚĂ, deputați AUR aleși în circumscripția electorală nr. 24 Iași

Subiectul întrebării: Efectuarea lucrărilor de dragare pe Canalul Bâstroe

Stimate domnule Ministru,

Potrivit informațiilor oficiale, se efectuează lucrări de dragare pe Canalul Bâstroe, astfel încât să fie accesibilă intrarea pe canal a navelor ucrainene de tonaj greu. Problemele subzistă încă din anul 2004, autoritățile ucrainene efectuând demersurile necesare pentru realizarea lucrărilor de adâncire a canalului.

De necontestat este faptul că efectuarea unor asemenea lucrări pe Canalul Bâstroe încalcă prevederile tratatelor internaționale, impactul pe care acestea îl creează asupra mediului find unul devastator. Fauna și flora Deltei Dunării ar putea fi serios afectate, riscul producerii unor eroziuni urmate de desprinderi de teren din malul brațului Chilia fiind considerabil.

De asemenea, deversarea materialului dragat în Marea Neagră și acumularea acestuia pe brațul Sulina, vor conduce la micșorarea adâncimilor și la îngreunarea sau chiar la imposibilitatea navigării acestuia.  Potrivit informațiilor existente, canalul a fost adâncit, deja, cu 7 metri.

Având în vedere cele expuse mai sus:

1.Ce măsuri veți întreprinde pentru sistarea lucrărilor de dragare pe Canalul Bâstroe?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministru al Educației și Cercetării De către: Senator Costache CHERTIF Circumscripția […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]