UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE: INTERESUL NAȚIONAL MAI PRESUS DE ORICE ALTCEVA

Pe 24 ianuarie, colonelul Alexandru Ioan Cuza era ales ca Domn al Țării Românești, după ce pe 5 ianuarie fusese ales Domnitor al Moldovei.

Dincolo de detaliile istorice, ceea ce trebuie subliniat este determinarea cu care clasa politică a vremii a știut să pună interesul național mai presus de orice altceva: România înainte de toate, cum am zice astăzi.

Din păcate, acest spirit nu numai că nu se regăsește astăzi în acțiunile decidenților noștri, dar pare că dimpotrivă, deviza acestora pare să fie: oricine altcineva, înaintea României. Avem nevoie, mai mult ca niciodată, de o generație conștientă de misiunea sa, o generație care să repună pe picioare țara noastră, să facă o Românie Mare în Europa.

De asemenea, cu această ocazie festivă trebuie să ne amintim de frații noștri care nu se află în granițele actuale ale României și să ne propunem, întocmai ca și strămoșii noștri de la 1859, să facem totul pentru unirea „în cuget și-n simțiri”, a tuturor românilor. Dacă vom reuși asta, totul va veni de la sine.

„Pe 24 ianuarie ar trebui să jucăm Hora Unirii, dar din păcate, se pare că și aceasta va deveni o piesă de muzeu. În ciuda declarațiilor sforăitoare ale celor care au condus și conduc România, ei nu au jucat „Hora Unirii”, ci pe cea a dezbinării, a înstrăinării și aneantizării poporului român. A venit momentul să ne amintim, tânăr și bătrân, bărbat și femeie, bugetar sau privat, bucureștean sau pronvicial – că toți „suntem de-o mamă/De-o făptură și de-o seamă”, așa cum spune poetul. Să facem sufletul românesc să bată din nou, cu tărie, în amintirea lui Alexandru Ioan Cuza și a celor care au făcut posibilă țara pe care trebuie să le-o lăsăm moștenire, mare și frumoasă, copiilor noștri”, a declarat George Simion, copreședinte AUR.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]