Către: domnul Marius-Constantin BUDĂI, Ministrul Muncii și Solidarității
Sociale
De la: domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripţia electorală nr.23 IALOMIŢA
Obiectul întrebării: Restituirea plății CASS în cazul pensiilor mai mari de 4000 de lei
Stimate Domnule ministru,
Curtea Constituţională a României a decis că sunt neconstituţionale mai multe prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, prin care a fost instituită obligativitatea plăţii asigurărilor de sănătate pentru persoanele care obţin venituri din pensii mai mari de 4.000 de lei lunar.
În luna noiembrie a anului 2022, aproximativ 200.000 de persoane au primit pensii mai mari de 4.000 de lei, potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice. Dintre aceștia, 108.741 de persoane au încasat sume cuprinse între 4.001 și 5.000 de lei și 91.230 pensii de peste 5.000 de lei.
Prin urmare, stimate domnule ministru, vă rog să îmi precizați când va demaraprocedura de restituire a plății CASS în cazul pensiilor mai mari de 4000 lei.
Comments are closed