A.U.R. PROTESTEAZĂ ÎMPOTRIVA MAFIEI LEMNULUI

Alianța pentru Unirea Românilor organizează sâmbătă 13 iunie, începând cu ora 12, pe strada Austriei din Rădăuți (jud. Suceava), la fabricile Egger si Schweighofer, o manifestație de protest împotriva MAFIEI LEMNULUI care căpușează una din principalele resurse ale țării.

Codrii Bucovinei sunt exploatați în mod nesustenabil, fără preocupare față de mediu și comunitățile locale, de companii străine ce au găsit în România nu doar păduri ieftine, ci și guverne ieftine care le protejează interesele.

Cetățeni onești, jurnaliști responsabili și anchetatori independenți au demonstrat existența unor grupuri infracționale organizate specializate în deturnarea licitațiilor publice, evaziune fiscală, concurență neloială și tăieri ilegale de arbori. O mare parte din masa lemnoasă exploatată ilegal sau abuziv de aceste grupări infracționale ajung într-o formă sau alta în curtea fabricilor unor companii ca Egger, Schweighofer sau Kronospan.

Beneficiind de protecție politică la cel mai înalt nivel, aceste companii își permit să facă în România ceea ce nu îndrăznesc să facă în Austria: să exploateze în mod sălbatic o resursă a întregii comunități și să utilizeze procese tehnologice foarte poluante.

„De la Austria, ca de la orice altă țară a Uniunii Europene, România trebuie să preia cât mai multe bune practici din orice domeniu, inclusiv în materie de protejare a pădurilor și de dezvoltare durabilă. Nu ne dorim altceva decât ca și în România să se aplice cele mai înalte standarde europene de protecție a pădurilor, de utilizare a unor procese tehnologice cât mai puțin poluante în industria lemnului și să nu se mai taie ilegal” a declarat George Simion, copreședintele A.U.R.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

O delegație a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), condusă de Mihai Enache, a avut astăzi […]
Alegerile prezidențiale din România au intrat în linie dreaptă, dar ceea ce se întâmplă în […]
Nicușor Dan a refuzat, din nou, confruntarea directă cu George Simion, de această dată în […]
Adresată de către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: Nr. 34, Sibiu Grupul Parlamentar: Alianța […]
Echipa de campanie a candidatului George Simion a transmis în această seară o solicitare oficială […]
AUR