Coleșa Ilie-Alin – întrebare parlamentară către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse – Date statistice și cercetări cauzale privind copiii CES

Ilie-Alin Colesa

Către: Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse,

În atenția Doamnei Ministru Gabriela FIREA

De la: Deputat Ilie-Alin COLEȘA,

Circumscripția electorală nr. 13 Cluj

Subiectul întrebării: Date statistice și cercetări cauzale privind copiii CES

Doamnă Ministru,

Având în vedere Art. 200 din Regulamentul Camerei Deputaților cu privire la drepturile parlamentarilor de a adresa întrebări conducătorilor de instituții ale administrației publice locale sau centrale, precum și în virtutea  Legii 544/2001 cu privire la liberul acces la informații de interes public, vă voi adresa în continuare câteva întrebări și solicitări.

În măsura în care există date statistice privitoare la copii cu nevoi educaționale speciale (CES):

  1. Evoluția numărului de copiilor cu CES, cu, respectiv fără handicap asociat, în ultimii douăzeci de ani;
  2. Evoluția numărului de copiilor cu CES, cu, respectiv fără handicap asociat, în ultimii douăzeci de ani;
  3. Numărul/procentul aproximativ de copii cu CES, nediagnosticați, dar cu suspiciune de CES;

Gruparea acestor evoluții numerice pe fiecare grupă de vârstă sau nivel de învățământ: ante-preșcolare, preșcolar, primar, gimnazial, liceal, post-liceal și universitar;

  • Dacă s-au făcut studii cu privire la cauzele primare care cred riscul apariției afecțiunilor/deficiențelor specifice copiilor CES;
  • Care sunt aceste cauze și ce măsuri s-au luat pentru diminuarea lor sau cel puțin pentru conștientizarea lor?
  • Numărul anual de sesizări/recomandări spre evaluare făcute de cadrele didactice, de consilieri școlari, de profesori itineranți și de sprijin, de psihologi școlari sau de către mediatorilor școlari cu privire la suspicionare de CES, defalcate per fiecare nivel de învățământ; pe scurt, numărul anual de sesizări sau recomandări spre evaluare făcute de către personalul școlar cu privire la suspicionarea de CES a unor copii/elevi astfel încât aceștia să beneficieze de diagnostic precoce și intervenție timpurie.
  • Numărul de copii cu CES încadrați în învățământul de masă – evoluție anuală;
  • Numărul de profesori itineranți și de sprijin încadrați – evoluție anuală;
  • Dacă există o modalitate de raportare a absenței de lângă copii pe parcursul activităților didactice din unitățile de învățământ a profesorilor itinerați (de sprijin);

Menționez  că în temeiul Regulamentului Camerei Deputaților, Capitolul IV, Art. 195, alin(3) și Art. 199, alin(2), aveți obligația de a răspunde la întrebările deputaților în termen  de maximum 15 zile  calendaristice. Aș  aprecia  suplimentar  disponibilitatea  și  efortul  Dvs  și  v-aș  rămâne  îndatorat dacă mi-ați răspunde la întrebările de mai sus într-un timp mai scurt.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]