Adresată: Domnului Prim-Ministru al Guvernului României, Nicolae Ciucă.
Domnului Marius-Constantin Budăi, Ministrul Muncii și Protecției Sociale,
De către: dl. Deputat Acatrinei Dorel Gheorghe,
dl. Deputat Pușcașu Lucian Florin.
Circumscripția electorală nr.35, Suceava
Obiectul interpelării:
Nici un pensionar nu trebuie sa aibă pensia sub pragul de sărăcie!
Domnule Prim-ministru,
Unul din drepturile fundamentale ale oricărei ființe umane este dreptul la demnitate. Acest drept este intrinsec legat de dreptul la libertate al fiecăruia dintre noi.
Cele două drepturi mai sus menționate sunt asigurate și întreținute de aspectul financiar, fără de care orice noțiune de demnitate sau libertate își pierde complet conținutul.
Potrivit celor care au guvernat România timp de 30 de ani, PSD, PDL și PNL a fi vârstnic este similar cu o acceptare lentă și dureroasă a unei situații în care independența financiară și demnitatea dispar, dar nu din cauza neputinței firești a vârstei, ci, în principal, din cauza sărăciei cu care prea multe persoane vârstnice din România se confruntă.
Bătrânii României se zbat cu lipsurile financiare grave, cu singurătatea, cu neputința fizică, cu boala, cu izolarea și mai nou cu pandemia Covid-19. Aceștia se confruntă cu cercul vicios creat de sărăcie, neputînd beneficia de o viață normală și decentă.
Persoanele vârstnice din România reprezintă categoria cea mai vulnerabilă de populație din țara noastră, prin gradul ridicat de dependență pe care aceștia îl manifestă.
Soluțiile pentru pensionari au fost uneori ridicole, respective indexarea pensiilor cu rata inflației în perioada cînd inflația a fost zero.
De aceea, ca parlamentari ai României dar, mai ales, ca cetățeni responsabili față de concetățenii săi și, mai ales, ca fii și nepoți, vă rog să acordați atenția cuvenită următoarei propuneri.
Este vorba de necesitatea creșterii an de an a pensiilor mici până la acoperirea sumei ce reprezintă pragul sărăciei care, în opinia noastră, este coșul minim de consum ce trebuie calculat anual de INS conform anexei 1 din OUG 217 din 2000.
Realitatea indică o sărăcie din ce în ce mai mare care conduce la un nivel foarte scăzut de trai dar și la compromiterea și încălcarea dreptului fundamental la viață, dar și la o imagine dezastruasă ca popor și țară. Numai prin ieșirea bătrânilor României din sărăcie putem face primul pas pentru recâștigarea demnității umane.
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o persoană adultă singură era de 2.818 lei pe lună, în septembrie 2020, ultima dată cînd a fost calculat.
Specialiștii spun că noile scumpiri au adus valoarea coșului minim de consum la minim 3.000 lei, care reprezintă pragul sărăciei în România.
Una dintre cele mai cinice decizii este că, astăzi, coșul minim de consum nici măcar nu mai este calculat de către Institutul national de statistică.
De aceea, domnule Prim-ministru, vă solicităm pe această cale să concretizați o creștere a pensiilor mici până cînd se atinge suma de 3.000 lei ce reprezintă coșul minim de consum, pragul sărăciei.
Sursa din care să faceți acest lucru o reprezintă impozitarea drastică a pensiilor speciale și eliminarea finanțării partidelor parlamentare de la bugetul de stat.
Față de această situație solicităm să răspundeți la următoarea interpelare:
1. La ce dată, Guvernul pe care îl conduceți, va reda demnitatea pensionarilor iar creșterea pensiilor mici va ajunge la valoarea coșul minim de consum calculat de INS?
Nu există răspunsuri