Andrei Hangan – Întrebare parlamentară – Protejarea arborilor remarcabili

Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor

De către:  Senator Andrei HANGAN

Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila

Grupul parlamentar: AUR

Şedința Senatului din data de: 22.06.2022

Obiectul întrebării: Protejarea arborilor remarcabili

Stimate domnule Ministru,

România nu are, până la acest moment, o legislație clară și dedicată protecției arborilor remarcabili, deși potențialul este uriaș, spre deosebire de multe alte țări dezvoltate.

Arborii remarcabili sunt adesea priviți ca elemente ale moștenirii culturale și istorice de către societate și comunitatea locală, reprezentând astfel puncte de reper și adevărate simboluri ale rezistenței odată cu trecerea timpului. De asemenea, reprezintă adăpost pentru numeroase ecosisteme de licheni, reptile, păsări și mamifere.

Așadar, mă bazez pe seriozitatea, dedicarea și implicarea dumneavoastră, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru protejarea arborilor seculari, luând în considerare faptul că numeroase țări dețin legislații dedicate care vizează protecția acestora.

Luând în considerare cele prezentate mai sus, vă rugăm să ne răspundeți punctual la următoarele întrebări:

        – Care este perspectiva ministerului pe care îl conduceți cu privire la protejarea arborilor remarcabili, mai exact acei arbori din Fondul forestier național sau din afara acestuia (inclusiv din intravilanul localităților), care prezintă o valoare cultural-istorică documentată, pentru zonă și comunitate?

        – Cum vă implicați în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor în protejarea acestor arbori (măsuri și soluții exacte, proiecte, grup de lucru interministerial ș.a.)?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Niculina Stelea, senator AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul PSD – PNL – UDMR […]
Senatorul Aur, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul bugetar generat […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Tánczos BARNA, Ministrul Finanțelor De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU […]
Adresată: Domnului Attila CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Deputat Cristina Emanuela […]