În declaraţia politică de astăzi, domnul deputat de Arad Vasile Nagy atrage atenţia asupra tranziţiei demografice pe care o traversează România de 16 ani, unde se observă că evoluţiile demografice din ţara noastră se apropie de cele din ţările occidentale ale Europei, însă cu un ecart de aproape un secol.
Fenomene precum natalitatea, divorţialitatea, migraţia, prin definiţie componente ale stării socio-economice a unei entităţi naţionale, ţinute o perioadă îndelungată în frâu prin intermediul unei legislaţii restrictive până la absurd, era de aşteptat să explodeze atunci când cauza care le limita a fost înlăturată.„Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor, care din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent şi în cazul căsătoriilor care, începând cu luna martie 2020, au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent”, a atenţionat domnul deputat Vasile Nagy.
Lipsa a peste 40 de mii de copii dintr-o generaţie are un impact direct asupra sistemului de educaţie. La grădiniţă, de exemplu, în anul în care aceştia vor ajunge în învăţământul preşcolar, vor fi cu cel puţin 1.600 de grupe de câte 25 de copii mai puţine ca pentru cei din anul anterior. La fel şi pentru momentul în care această generaţie va ajunge la şcoală. „Cifrele dramatice au legătură cu sărăcia de la periferie, cu spitale fără posibilităţi, dar şi cu voinţa de a trăi mai bine a milioanelor de români plecaţi din ţară, care se adaugă şi ei la scăderea demografică a României”, a adăugat Vasile Nagy.
Drama demografică a României se va accentua dacă autorităţile nu încurajează familiile să aibă mai mulţi copii prin reducerea impozitelor pe venit proporţional cu creşterea numărului de copii din familie sau prin programe de lucru part time pentru părinţi.
„România are nevoie de un studiu amplu în urma căruia să se identifice motivele pentru care cuplurile tinere iau decizia de nu a avea copii sau de a avea doar un copil, pentru a veni în sprijinul creşterii natalităţii cu noi măsuri fiscale”, a punctat domnul deputat Vasile Nagy în încheiere.
Nu există răspunsuri