Inițiativa legislativă privind instituirea Medaliei „Ilie Ilașcu”, depusă de AUR, a primit aviz favorabil în Senat din partea Comisiei pentru românii de pretutindeni. Este un pas important pentru recunoașterea oficială a celor care au contribuit la apărarea identității românești din afara granițelor.
Propunerea acestei inițiative urmărește instituirea Medaliei „Ilie Ilașcu”, ca decorație civilă dedicată, în numele statului român, persoanelor care au contribuții deosebite la apărarea identității românești, promovarea limbii, culturii și tradițiilor românești, precum și la susținerea drepturilor comunităților românești din diaspora și din comunitățile istorice.
Medalia este inspirată de figura lui Ilie Ilașcu, devenit un simbol al rezistenței pentru identitate, libertate și demnitate. Acesta a fost arestat în 1992 de autoritățile separatiste din Transnistria și condamnat la moarte. Ilașcu a petrecut nouă ani în detenție, iar cazul său a ajuns în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Prin hotărârea din 8 iulie 2004, în cauza Ilașcu și alții împotriva Moldovei și Rusiei, Curtea a constatat încălcări ale unor drepturi fundamentale.
Potrivit inițiativei, medalia ar putea fi acordată atât cetățenilor români, cât și cetățenilor străini, precum și unor entități juridice care s-au remarcat prin acțiuni de apărare și promovare a identității românești în afara granițelor.
Totodată, inițiativa pune în prim-plan curajul civic al celor care, în contexte dificile, au continuat să apere limba, cultura, tradițiile și drepturile comunităților românești.
Memoria lui Ilie Ilașcu trebuie să rămână un reper pentru generațiile viitoare, iar AUR va continua să readucă în prim-plan istoria celor care și-au apărat identitatea românească.

Comments are closed