
AUR obține aviz favorabil de la Comisia pentru transporturi şi infrastructură și Comisia pentru tineret și sport pentru inițiativa legislativa care urmărește introducerea obligativității purtării căștii de protecție de către toți conducătorii de trotinete electrice, indiferent de vârstă.
În prezent, obligația privind purtarea căștii se aplică doar conducătorilor de biciclete și trotinete electrice cu vârsta sub 16 ani, atunci când circulă pe partea carosabilă. Inițiativa legislativă depusă de AUR urmărește modificarea legislației rutiere, astfel încât casca de protecție să fie obligatorie pentru conducătorii de trotinete electrice atunci când aceștia circulă pe drumurile publice.
Avizul favorabil din partea comisiilor reprezintă o creștere a siguranței în trafic și un pas concret către adoptarea unei reguli care poate contribui la reducerea victimelor și a consecințelor grave ale accidentelor rutiere.
Necesitatea măsurii este susținută de datele comunicate public de Poliția Română. În primele șapte luni ale anului 2025 au fost înregistrate 1.525 de accidente în care au fost implicate trotinete, soldate cu 7 persoane decedate și 1.618 persoane rănite. Totodată, în cursul anului 2025, 2.751 de persoane au fost tratate în unitățile de primiri urgențe în urma unor accidente cu trotinete electrice, iar peste 350 au necesitat intervenții chirurgicale.
Inițiativa legislativă nu vizează limitarea utilizării trotinetelor electrice, ci introducerea unui standard minim de siguranță pentru toți cei care aleg acest mijloc de transport. Prin această inițiativă, AUR propune adaptarea legislației la realitățile actuale ale mobilității urbane și instituirea unor reguli clare și unitare pentru protejarea vieții și integrității fizice a participanților la trafic.
AUR va continua să susțină măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor, pentru că siguranța oamenilor trebuie să fie prioritară.