PENSIILE SPECIALE – O POVARĂ PENTRU TOȚI ROMÂNII
Pas cu pas, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pensiilor speciale. Desigur, noua versiune, după criticile Curții Constituționale, este mult mai blândă fix cu cei mai mari beneficiari ai privilegiilor, cu magistrații și nu numai. Practic, impozitarea specialilor crește la 20%, dar judecătorii și procurorii vor avea pensiile calculate în funcție de veniturile avute în vârful carierei, iar vârsta lor de pensionare va ajunge la 60 de ani abia în 2063! În rest, românii sunt liberi să muncească și mai mult, eventual până la 70 de ani, pentru a-i întreține pe acești ”speciali” care nu s-au remarcat decât prin tergiversări de procese, legi în favoarea lor și mari infractori făcuți scăpați!
Această reformă ar fi trebuit să fie un jalon crucial pentru ca România să nu piardă bani din Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit premierului Marcel Ciolacu, dacă legea nu ar fi fost adoptată până la 1 noiembrie, România risca să piardă 1,4 miliarde de euro! Dar, cumulat, oare cât pierdem noi, românii, plătind la nesfârșit aceste pensii speciale?
Dar, stimați colegi, costul total al pensiilor speciale a crescut cu 15 milioane de lei in septembrie 2023, față de septembrie 2022, dintre care 6,4 milioane de lei sunt pe contribuție, iar 8,6 milioane de lei sunt pe partea de necontributivitate!
Și, tot în septembrie 2023, au fost cu 478 mai mulți pensionari speciali, fără a lua în calcul pensionarii militari, față de aceeași perioadă a anului 2022! În 2022, față de anul 2021, au fost doar 167 de pensionari speciali în plus. În total, în România sunt 10.368 de pensionari speciali, excepție făcând pensionarii din armată, MAI și serviciile speciale…
Aceasta este dimensiunea colosală a jafului din banii noștri!
Din 2024, însă, AUR va reglementa toată această situație nedreaptă, prin care sunt umiliți toți românii! Pensiile speciale și privilegiile acestor caste vor fi desființate!
Nu există răspunsuri