De mai bine de trei decenii, clasa politică din România repetă același refren: „Educația este o prioritate națională.” Din păcate, realitatea cifrelor ne arată contrariul. Niciun Guvern din ultimii 30 de ani — indiferent de culoarea politică, de alianțele temporare sau de sloganurile electorale — nu a reușit să atingă ținta de 6% din PIB pentru finanțarea educației, așa cum prevede Legea educației naționale încă din 2011.

Această țintă nu este un capriciu, ci o necesitate! Este pragul minim care ar asigura resursele pentru infrastructură școlară modernă, pentru formarea profesorilor, pentru acces echitabil la educație în mediul rural și urban, pentru digitalizare și cercetare de calitate. În lipsa unei finanțări adecvate, România continuă să aibă un sistem educațional subfinanțat, inegal și vulnerabil.

Rezultatul acestei neglijențe este vizibil – școli fără dotări minime, profesori demotivați, tineri care aleg să plece din țară și o economie care pierde competitivitate. De fiecare dată, guvernele invocă constrângeri bugetare, dar pentru alte domenii se găsesc mereu resurse.

Este timpul să trecem de la vorbe la fapte! Solicit, public, Guvernului României, să includă în bugetul pe anul viitor o creștere reală a alocării pentru educație, cu un calendar clar de atingere a pragului de 6% din PIB în următorii ani!

Educația nu poate fi o promisiune electorală perpetuă. Ea trebuie să devină un angajament național asumat și respectat. Viitorul României depinde de asta!