Sorin Lavric – declarație politică – Savantul interbelic Mircea Vulcănescu

Adresată de către domnul senator Sorin Lavric în ședința Senatului din data de 03.03.2021.

Stimată doamnă vicepreședinte Alina Gorghiu,

Dragi colegi,

Declarația mea se referă la savantul interbelic Mircea Vulcănescu.

Astăzi, pe 3 martie, în urmă cu 117 ani, se năștea Mircea Vulcănescu, unul din cei mai străluciți intelectuali din perioada interbelică. Spiritul lui a impregnat atât de adânc epoca, încât mulți l-au considerat un geniu a cărui anvergură o depășea pe cea a lui Mircea Eliade.

După abdicarea regelui și desființarea monarhiei, Mircea Vulcănescu, în cursul unei farse de proces politic, a fost condamnat la ani grei de închisoare. Sentința a fost dată de un complet de judecată ilegitim, impus românilor de cuceritorul bolșevic. Vulcănescu a murit în octombrie 1952 la Penitenciarul din Aiud. Avea 48 de ani, iar martorii i-au descris moartea ca fiind vrednică de un martir creștin.

Astăzi, urmașii celor care au adus comunismul în România vor să-l epureze din spațiul public. Sunt aceiași masoreți marxiști care-i poartă sâmbetele lui Horia Vintilă sau lui Paul Goma. Le atrag atenția că tentativa de a-l caterisi pe Vulcănescu din memoria colectivă va fi sortită eșecului. Cu cât vor căuta să-l înlăture mai mult, cu atât îi vor spori faima de sacrificat pe altarul creștin al cauzei naționale.

Cum în calitate de senator am depus un jurământ de devoțiune față de România, voi apăra memoria lui Vulcănescu în orice împrejurare. Mircea Vulcănescu este un simbol prea mare pentru a se împiedica de câțiva pigmei cu umori vindicative.

Vă mulțumesc,

Sorin Lavric, senator AUR

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]