Sorin Lavric – Declarație politică – Cei 13 parașutiști din pădurea Fetea

Sunt eroi cărora ingratitudinea noastră le acoperă numele cu un nemeritat strat de uitare postumă. Lor li se cuvine nu doar recunoștința posterității, dar mai ales evocarea lor drept modele de sacrificiu pentru Dumnezeu, popor și patrie. Mă gîndesc cu precădere la luptătorii care, în anii 1951-1952, au fost parașutați din avioanele americane în ținuturile românești.

Americanii i-au recrutat din rîndul refugiaților care părăsiseră țara în timpul războiului și i-au instruit luni de zile după canonul supraviețuirii în spatele frontului. Dintre ei, cei care s-au impus cu precădere memoriei colective, grație îndrăznelii cu care s-au mișcat într-o Românie strivită de ocupația armatei ruse, au fost cei 13 luptători aflați sub conducerea lui Ion Golea, Ion Samoilă, Alexandru Tănase și Mircea Popovici.

Parașutați în vara lui 1952 în pădurea Fetea din Munții Făgărașului, ei urmăreau un triplu scop: 1) să ia legătura cu trupele de partizani; 2) să furnizeze Occidentului informații despre armata de ocupație; 3) să săvîrșească acte de sabotaj împotriva regimului. Despre acest episod depune mărturie Ion Gavrilă Ogoranu în Brazii se frîng dar nu se îndoiesc.

Acțiunea memorabilă prin care parașutiștii le-au provocat nopți albe comuniștilor s-a petrecut în august 1953, cu prilejul Festivalului Internațional al Tineretului Comunist, cînd Bucureștiul a fost gazda miilor de tineri străini, veniți să vadă cu ochii lor minunatele condiții de viață în care se răsfățau românii. În acele zile, Ion Golea și Ion Samoilă au răspîndit mii de manifeste, dezvăluind crunta realitate de sub regimul comunist. Deși Bucureștiul era împînzit de agenți de Securitate, parașutiștii nu au fost prinși. Aveau să fie capturați peste două luni, din cauza blestemului românesc numit trădare.

După un proces sumar, cei 13 parașutiști au fost împușcați pe 31 octombrie 1953, în Valea Piersicilor de la închisoarea Jilava.

Nici astăzi nu se spune precis rolul pe care serviciile secrete occidentale le-au avut în sprijinirea trupelor de parașutiști. Un motiv în plus ca masoreții marxiști să-și frece mîinile de mulțumire, la gîndul că ne pot măslui trecutul eroic. Îi încredințez că nu vor avea cîștig de cauză.

Sunt mîndru ca, sub cupola Senatului României, să rostesc numele lui Ion Golea, Ion Samoilă, Ică Tănase, Mircea Popovici și al celorlalți luptători împușcați în Valea Piersicilor.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]