Adresată: domnului Ministru al Sănătății, Vlad Vasile Voiculescu
De către senator: Sorin-Cristian Mateescu
Prezentată în ședința Plenului Senatului din data de: 10.03.2021.
Obiectul interpelării: vânzarea Spitalului Municipal Mangalia
Domnule ministru,
Spitalul Municipal Mangalia a fost scos la vânzare pe un site de comerț online, fără să aud vreun comunicat sau vreo reacție din partea Ministerului Sănătății, în contextual în care unitatea sanitară este spital suport COVID pentru toate localitățile din sudul județului Constanța.
Proprietarul imobilului cere 2,5 milioane de euro pe teren și clădirea în care funcționează mai multe secții. Cu banii obținuți pe amplasamentul de pe malul mării, se dorește construirea unui hotel de lux. Suprafața de 7.000 mp de pe malul mării a fost revendicată și câștigată în instanță de Crucea Roșie, în 2017. Pentru că nu a putut plăti onorariul, Crucea Roșie a fost executată silit. Terenul a fost scos la licitație și câștigat de o persoană din Argeș, care, prin decizia judecătorilor, are o obligație contractuală
Conform managerului spitalului, indiferent de cine va fi proprietarul acestei clădiri are obligația să păstreze activitatea medicală timp de 10 ani de zile.
În plus, Pediatria şi Maternitatea din curtea Spitalului Mangalia sunt scoase la vânzare.
Spitalul Municipal aparține Primăriei Mangalia. Legea spune că proprietarul poate solicita autorității locale care îl folosește, o chirie. Primăria susține însă că suma de aproape 10.000 de euro, pe lună, cerută de proprietar este prea mare.
De asemenea, Ministerul Sănătății poate exercita drept de preempțiune, ca instituție publice centrală principal în domeniul sanitar, fapt pentru care vă solicit să precizați dacă veți găsi soluții pentru salvarea Spitalului Municipal Mangalia, necesar pentru toată populația din sudul Dobrogei, mai ales că este spital suport COVID.
Vă mulţumesc.
Solicit răspuns în scris și verbal/oral.
Nu există răspunsuri