Silviu-Titus Păunescu – declarație politică – Încă un exemplu de batjocură la adresa banului public – Ministerul Familiei și Egalității de Șanse

  Încă un exemplu de batjocură la adresa banului public – Ministerul Familiei și Egalității de Șanse

                Întreaga coaliție de guvernare manifestă un dispreț total față de atenția cu care ar trebui cheltuiți banii publici! Dar, din păcate, guvernanții și întreg aparatul de partid bine conectat la resursele statului, refuză să înțeleagă că banii din taxele și impozitele noastre, bani pentru care noi am muncit, nu li se cuvin, așa, pur și simplu!

                Ultimul exemplu major de risipă a resurselor bugetare este înființarea unui nou minister cu dedicație pentru doamna Firea, anume Ministerul Familiei și Egalității de Șanse. Nu contează că România se află într-un declin demografic accelerat, și, stimați colegi, țin să vă amintesc că, anul trecut, s-au născut cu 25.000 de copii mai puțin decât în 2021, nu contează că tinerele familii nu se bucură de niciun sprijin din partea statului, importante sunt sinecurile bine camuflate sub denumiri pompoase!

                Deci, stimați colegi, avem un minister aproape fantomă care, în loc să se preocupe de adevăratul rol pe care ar trebui să-l aibe, și-a luat drept misiune suplimentarea numărului de posturi din instituție, pentru că, de ce nu, conform principiilor eronate dar bine aplicate în ultimii 30 de ani, toți membrii de partid trebuiesc răsplătiți! Nimeni nu poate spune că Ministerul Familiei și Egalității de Șanse este o instituție performantă, din contră: proiecte începute și neterminate sau neimplementate – și vă dau exemplul anului 2022, când doar 1,3% din bugetul ministerului a fost cheltuit pe proiecte…

                Așa că, pentru această ”performanță” – cu ghilimelele de rigoare, 237 de noi posturi vor fi înființate, iar noi, românii vom plăti pentru ele, din banii noștri, aproximativ 6 milioane de euro anual! Câte grădinițe s-ar putea să se construiască cu 6 milioane de euro, se pare că nu interesează pe nimeni, dragi colegi! Mai mult decât atât, doamna ministru a refuzat, constant, propunerile de sediu pentru ministerul pe care îl păstorește, dar, în schimb, plătește o chirie bună, de 50.000 euro pe lună pentru un etaj întreg la World Trade Center București. Acesta este ”respectul” pentru munca noastră…

                România trebuie să se schimbe, stimați colegi! Este nevoie de o nouă generație de politicieni care să își înțeleagă, cu adevărat, menirea și să fie conștienți că funcțiile vremelnice pe care le dețin sunt o onoare pe care românii le-o acordă, ci nu un mijloc de îmbogățire rapid!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR propune măsuri de sprijin pentru antreprenorii Români Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care prevede că, în cazul construcțiilor cu destinație de producție sau depozitare, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru o valoare maximă de 1.000.000 lei […]
Nici săptămâna aceasta persoanele chemate la audieri în cadrul Comisiei de anchetă privind achizițiile din timpul pandemiei nu au dat curs invitațiilor transmise. Primele 7 puncte de pe ordinea de zi a comisiei au fost:  1) audierea domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, 2) audierea domnului Victor […]
AUR
Federația Maghiară de Fotbal a reușit să iasă din anonimat printr-o știre mincinoasă publicată pe siteul oficial al forului. Într-un articol infirmat chiar de UEFA, oficialii maghiari pretindeau că federația europeană și-ar fi dat acceptul pentru utilizarea materialelor cu harta Ungariei mari pe stadioane.    La mai […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat marți, 21 martie, la Parlament, dezbaterea cu tema „Legile educației – de la intenție la realitate”. La evenimentul organizat de AUR au luat parte specialiști în domeniul educației, reprezentanți ai sindicatelor, ai Patriarhiei Române, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai […]
AUR
Alianța pentru Unirea Românilor organizează în data de 21 martie 2023 de la ora 12:00, în sala Grupului AUR de la Camera Deputaților, o dezbatere cu tema: Legile educației – de la intenție la realitate. Comisia națională de specialitate din cadrul partidului organizează dezbaterea „Legile educației […]
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR și președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului României, a avut o întâlnire cu E.S. Ambasadorul Brândușa Predescu și echipa misiunii diplomatice a României la Sofia. Printre temele abordate s-a aflat situația culturală dificilă a comunității […]