
Adresată de către domnul senator: Cătălin Silegeanu
Circumscripția electorală: Nr. 7 Botoșani
Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
Titlul declarației: Ne este teamă de reforme!
Domnule președinte, stimați colegi,
Vă rog să nu mai amenințați românii cu reforme. Știu că sună bizar, dar chiar nu mai vrem să auzim de eficientizarea banului public, de restructurări și reorganizări, de reducerea aparatului bugetar și de guvernanță corporativă optimizată pentru companiile de stat.
Toate acestea ne-au fost promise de ex-premierul Ilie Bolojan, care ne-a dus cu zăhărelul despre ordinea și disciplina care aveau să se instaureze odată cu pogorârea duhului austerității. Și prima mișcare pe care a făcut-o a fost să crească numărul vicepremierilor de la 3 la 5, alții decât miniștrii, un record absolut în istoria postdecembristă a României. Cât despre reducerea risipei bugetare, a aplicat-o atât de drastic încât cheltuielile publice au crescut în primele 10 luni ale anului 2025 cu 10% față de raportarea din 2024, practic câte un procent în plus în fiecare lună.
Aceeași rețetă este aplicată și de actualul premier Luca Niculescu. La fel ca toți predecesorii avansați spre învestire în cele 5 luni de interimat guvernamental, ne-a ținut prelegeri despre reforme în aparatul de stat și cheltuieli publice și despre cât s-a cocoșat mediul privat plătind taxe. Asta în timp ce a creat din pix încă două portofolii, coordonate de miniștri delegați. Personal nu pot să pricep de ce învățământul preuniversitar, adică tot ce înseamnă școli, licee, grădinițe și creșe, are nevoie de încă un titular, câtă vreme există deja un ministru al Educației și Cercetării care răspunde de întregul sistem. Pe lângă asta, proaspătul Guvern înființează încă o instituție de tocat salarii regești, care să se ocupe de achizițiile din industria militară. Scuzați-mă, dar asta fac deja ANAP, CNSC, ONAC și Curtea de Conturi pe deasupra! Chiar ne-am pierdut cu toții discernământul și nu mai distingem reforma de înmulțirea sinecurilor? Chiar atât de naivi suntem considerați?