Ringo Dămureanu – întrebare parlamentară către – Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene – Existența unor programe de start-up pentru revenirea românilor în Țară.

Către: Domnul Cristian Ghinea

             Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

De la: Ringo Dămureanu

          Deputat ales în Circumscripția Nr. 17, Dolj

          Președinte al Comisiei pentru Constituționalitate

Obiectul întrebării: Existența unor programe de start-up pentru revenirea românilor în Țară

          Stimate domnule Ministru,

          Având în vedere dispozițiile Art. 7 și Art. 69 din Constituția României,

          potrivit cărora România sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt,

          iar în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului,

          ținând seama de situația deplânsă de mai mulți români din diaspora, în cadrul audiențelor parlamentare acordate, privind necesitatea unor măsuri bugetare care să stimuleze întoarcerea românilor în Țară și integrarea lor economico-socială,

          Prin prezenta, vă solicităm să ne comunicați dacă la nivelul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene există programe de start-up sau alte tipuri de finanțări care să încurajeze revenirea românilor în Țară.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată:  Domnului Sándor PETRES, prefect al județului Harghita De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Acțiunile Instituției Prefectului din județul Harghita […]
Adresată: Domnului Tudorel ANDREI, Președinte al Institutului Național de Statistică De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Distribuția pe localități a […]
Adresată: Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Preşedintelui ANPM Laurențiu-Alexandru PĂȘTINARU, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor Mircea FECHET   De către: Senator Andrei BUSUIOC  Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Perioada de stocare și de prelucrare maximă […]
Adresată: Domnului Ministru al Apărării, Angel TÎLĂR, De către: Senator AELENEI Evdochia Circumscripția: nr. 14, Constanţa Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 27.09.2023 Obiectul întrebării: protejarea cetățenilor județului Constanța Stimate domnule Ministru,           Mă adresez dumneavoastră în contextul războiului nemilos al […]
Adresată: Autorității de Supraveghere Financiară, Președintelui Nicu Marcu De către: Senator Andrei BUSUIOC  Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Companiile de reasigurări Stimate domnule Președinte Nicu Marcu, Printre principalele modalități de protecție împotriva unor pierderi financiare considerabile […]
Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul afacerilor externe Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, ministrul muncii și solidarității sociale Doamnei Ligia DECA, ministrul educației Domnului Alexandru RAFILA, ministrul sănătății De către Domnul senator: Dorinel COSMA Circumscripția electorală: Nr. 7, Botoșani Grupul Parlamentar: A.U.R. Ședința Senatului din data de: 27.09.2023 Obiectul […]