Ringo Dămureanu – interpelare parlamentară către Ministerul Educației – Desființarea învățământului liceal din orașul Segarcea.

CĂTRE: Domnul  Sorin CÎMPEANU

            Ministru al Educației

De la: Ringo Dămureanu

Deputat ales în Circumscripția Nr. 17, Dolj

Obiectul interpelării: Desființarea învățământului liceal din orașul Segarcea

          Stimate domnule Ministru,

          Prin Decizia din data de 26 ianuarie 2021, Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Dolj s-a hotărât ca, în anul școlar 2021 – 2022, la Liceul Tehnologic ”Horia Vintilă” din orașul Segarcea, jud. Dolj, să se desființeze și ultima clasă de învățământ liceal teoretic, profil uman, după ce în anul școlar în curs a fost desființată clasa cu profil real.

          O astfel de decizie a revoltat profund elevii din clasa a VIII-a din orașul Segarcea – Liceul Tehnologic ”Horia Vintilă”, Școala gimnazială ”Tudor Segărceanu” și din toate comunele limitrofe, pe o rază de 20 km. (Drănic, Cerăt, Giurgița, Valea Stanciului, Horezu Penari, Gângiova, Gighera, Bistreț, Măceșu de Jos, Măceșu de Sus), precum și pe părinții acestora.

          Elevii și părinții resping ferm o astfel de decizie, motivat prin faptul că îi privează pe copii de dreptul lor fundamental la educație, împingându-i către un foarte posibil abandon școlar, din cauza dificultăților materiale semnificative ale familiilor lor, care nu le pot permite accesul la educație la un liceu similar din Craiova.

          Totodată, este semnificativ aspectul potrivit căruia Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic ”Horia Vintilă”, în ședința din 14.12.2020 a analizat și aprobat Planul de școlarizare pe anul 2021-2022 cu o clasă a IX-a de 28 locuri, forma de zi, filieră teoretică, profil umanist.

          Din aceste considerente, interpelarea vizează menținerea claselor cu învățământ liceal teoretic – clasa a IX-a – la Liceul Tehnologic ”Horia Vintilă” Segarcea – Dolj.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR, Petrișor Peiu, reacționează ferm la haosul legislativ generat de actuala coaliție de guvernare, […]
Adresată: Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale De către: Deputat George-Nicolae […]
Adresată: Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale De către: Deputat George-Nicolae […]
”În cadrul unui interviu recent, acordat reputatei agenții de presă Info-Prim Neo (IPN), de la […]
Adresată: Ministrului Educației și Cercetării, domnului – Daniel Ovidiu David De către Domnul senator: Ştefan […]