Raisa Enachi – declarație politică – Și la Vaslui, ca-n toată țara, interesele transpartinice sunt mai importante decât cele ale cetățenilor.

Și la Vaslui, ca-n toată țara, interesele transpartinice sunt mai importante decât cele ale cetățenilor

De treizeci de ani, membrii aleși în Consiliul Local Vaslui, indiferent de partidul din care fac parte, lucrează într-un mod  aproape de neînțeles pentru locuitorii orașului, adică tocmai pentru cei care i-au și angajat din punct de vedere politic, încredințându-le nu numai bugetul orașului ci, până la urmă, chiar destinul lui.

Potrivit legislației în vigoare, consilierii locali ar trebui să inițieze proiecte care să reflecte nevoile și dorințele cetățenilor. De aceea, primarul, președintele Consiliului județean, consilierii locali și cei județeni se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, mandatul fiecăruia fiind de 4 ani. Nu poți alege însă prin vot nominal decât consilierii independenți, cei care fac parte dintr-un partid politic candidând ca un grup unitar. Ca alegător, poți vota o listă sau alta de consilieri, atât în funcție de simpatia ta față de partidul care îi propune, cât și în funcție de încrederea pe care o ai față de persoanele nominalizate de partidul respectiv.

În fiecare ciclu electoral, cei care au ajuns consilieri la Vaslui, ori nu se pricep, ori nu știu care este rolul lor, ori acționează numai în interes propriu, altfel nu se explică cum, rând pe rând sau pas cu pas, cum ar spune președintele țării, unitățile economice au fost sistematic distruse.

 Mai sunt în Vaslui câteva societăți comerciale cu un număr infim de angajați, raportat la numărul de locuitori și pentru a acapara și aceste societăți, domnii consilieri se luptă pe viață și pe moarte. Nu mai țin cont de scopul pentru care au fost aleși, de interesul comunității, de faptul că aceste societăți comerciale, trebuie să aducă plus valoare comunității. Nu, ei au propriile interese de partid sau personale!

Vechiul consiliu local, adică cei din legislatura 2016-2020, majoritar PSD, au numit la SC Transurb SA o conducere, care s-a ocupat de multe lucruri (lucruri care curând, foarte curând o să le aducem în atenția vasluienilor) numai de bunul mers al unității, nu! Spre exemplu, conducerea societății are grijă, la întocmirea bugetului anual, să puncteze doar două capitole:

–       Mărirea veniturilor pentru aparatul de conducere al societății;

–       Finanțarea consistentă a cheltuielilor de judecată, adică nu-i interesează profitul societății sau veniturile salariațiolor.

Pe parcursul anilor 2019 – 2020 SC Transurb SA a fost obligată să achite salariaților, în urma unor hotărâri judecătorești incredibila sumă de aproximativ 140 mii lei. Totodată, această societate comercială plătește sume consistente pentru achiziții care nu au legătură cu obiectul de activitate.

Vă întreb, d-le primar și d-lor consilieri, ce părere aveți de ceea ce se întâmplă la SC Transurb SA Vaslui?

 Acum, noua majoritate venită în consiliul local, cu ce credeți că se ocupă? De crearea de noi locuri de muncă? Nu! De bunul mers al unităților economice (care încă mai sunt în Vaslui)? Din contră, de un an de zile se bat pentru funcții, mai nou, au pus ochii și pe SC GOSCOM SA și, de câteva luni bune, se luptă în fiecare ședință de consiliu pentru a ocupa funcții de conducere la această societate, neinteresându-i dacă ar putea fi dezvoltată, cum s-au cheltuit fondurile existente, absolut nimic în afară de preluarea unor funcții.

Doamnelor și domnilor parlamentari, în calitate de deputat AUR și de reprezentant al vasluienilor, doresc să vă atrag atenția asupra faptului că, la alegerile din 2024, cu toții trebuie să fim mult mai atenți cu cine votăm, ca să nu mai vindem pielea ursului din pădure într-un consiliu local și o primărie din ce în ce mai îndepărtată de vasluieni!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Mihail Neamțu, deputat AUR, Președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, solicită de urgență o anchetă privind înstrăinarea și vulnerabilizarea tezaurului dacic. ”Cu profundă îngrijorare, cer Primului Ministru, Ministerului Culturii, Ministerului Public și Ministerului Afacerilor Interne să demareze imediat o investigație amplă asupra modului în […]
Astăzi, românii din întreaga țară au demonstrat încă o dată că spiritul unirii nu este doar o pagină din istorie, ci un ideal viu, care ne dă forța de a lupta pentru viitorul și libertatea noastră. Cu ocazia Micii Uniri, AUR a organizat marșuri patriotice la […]
“Sebastian Burduja a descoperit, brusc și surprinzător, apa caldă! După ani de zile de negare și plecăciune în fața politicilor impuse de Bruxelles, acum vin senin și se prefac că sunt îngrijorați că Green Deal este nociv. Domnule Burduja, românii nu suferă de amnezie! Prin angajamentele […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) s-a reunit miercuri, 22 ianuarie, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Național de Conducere (CNC). În privința alegerilor prezidențiale, AUR a votat în unanimitate pentru reintrarea în cadrul constituțional prin reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Totodată, în perspectiva organizării unei […]
AUR condamnă ferm refuzul majorității parlamentare PSD-PNL-UDMR de a introduce pe ordinea de zi a plenului Senatului solicitarea noastră pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, esențială pentru revenirea la un cadru constituțional legitim. Reprezentanții PSD, PNL și UDMR au votat împotriva solicitării AUR în Biroul […]
“Bazându-se pe cei 28 de miliarde de euro din PNRR, guvernul a încheiat contracte de 42 de miliarde de euro. Pentru a plăti cele 42 de miliarde de euro, Guvernul a reușit să încaseze de la Uniunea Europeană puțin peste 9 miliarde de euro, din care […]